Solutia in cazul lui Catalin este implantul cohlear. Catalin iubeste schiul si este un elev silitor. La 11 ani, singura dorinta pe care i-a scris-o Mosului e sa poata face operatia care i-ar deschide lumea sunetelor, pentru a putea auzi fasaitul zape

Solutia in cazul lui Catalin este implantul cohlear. Catalin iubeste schiul si este un elev silitor. La 11 ani, singura dorinta pe care i-a scris-o Mosului e sa poata face operatia care i-ar deschide lumea sunetelor, pentru a putea auzi fasaitul zapezii si glasul mamei.
Baiatul cu ochii visatori abia asteapta vacanta de iarna. Atunci va putea petrece mai mult timp cu mama lui, caci Catalin invata la o scoala speciala din Sibiu si vine acasa, la Busteni, o data la doua saptamani. De Sarbatori se gandeste sa-l roage iar pe Mos Craciun sa nu-l uite si anul acesta si sa-i aduca un aparat pentru implantul cohlear.
SORTI NEDREPTI. ""Baiatul meu s-a nascut normal, reactiona la zgomote. La 1 an si 4 luni am observat ca nu aude. Am mers la medic si mi-a zis sa stau linistita. La urmatorul control, pe la 2 ani si ceva, mi s-a spus ca am venit prea tarziu si nu mai au ce sa-i faca"", povesteste cu disperare mama, Catalina Voicu. Femeia lupta cu toate fortele pentru a-i asigura lui Catalin o viata normala. L-a dat la cea mai buna scoala pentru copiii surdomuti, unde baiatul are numai ""bine"" si ""foarte bine"", munceste din greu ca ingrijitoare la gradinita din localitate pentru ca acestuia sa nu-i lipseasca nimic si sa nu se simta altfel ca nu aude si ca este crescut doar de un parinte. ""Catalin are multi prieteni si toti il trateaza ca si cum nu ar fi nimic in neregula cu el. Faptul ca reuseste sa citeasca buzele il ajuta enorm la comunicare"", adauga mama micutului.
VOINTA. Baiatul isi doreste din tot sufletul sa auda si sa nu fie tratat altfel. De cand era mic, Catalin a suportat cu stoicism aparatele auditive, care nu i-au lasat nervii sa se atrofieze, sperand ca efortul lui va fi rasplatit. Acum isi pune speranta in Mosul si in darnicia lui. ""Alti copii nu suporta aparatele, dar Catalin nu s-a plans niciodata"", spune cu voce emotionanta mama. Aceasta ar face mai mult pentru copilul ei, insa salariul de ingrijitoare, de 170 de lei, abia le ajunge sa traiasca. Atunci cand a auzit ca baiatul are o sansa sa auda, mama i-a facut toate analizele si, intr-adevar, implantul cohlear ar fi solutia care l-ar ajuta pe micut. ""Ne descurcam greu, dar nu avem nici o datorie catre stat. Cand am rugat insa autoritatile sa ne ajute sa realizam implantul, ne-au spus ca nu sunt fonduri. Nu e nimic mai frumos pe aceasta lume decat sa-ti auzi copilul vorbind, dar cei care ne conduc si care au, probabil, copii sanatosi nu pot intelege suferinta unui parinte cu un copil cu probleme.""
Raportata la salariul de 170 de lei, suma de 25.000 de euro reprezinta un ideal de neatins pentru Catalina Voicu. ""Suma e imensa, nu cred ca voi putea sa o strang vreodata singura. Sper ca bunul Dumnezeu ma va ajuta sa-mi vad si eu copilul fericit si sa-l aud vorbind"", se roaga fierbinte mama.

Ajutor

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.