Cercetarile au scos la iveala ca ofiterul MAI Iulian Ilie, mort marti dupa-amiaza, a fost impuscat dupa terminarea partidei de vanatoare la care acesta fusese invitat. ""Petrecerea"" a fost organizata special pentru angajati ai IGPR si prieteni ai ac

Cercetarile au scos la iveala ca ofiterul MAI Iulian Ilie, mort marti dupa-amiaza, a fost impuscat dupa terminarea partidei de vanatoare la care acesta fusese invitat. ""Petrecerea"" a fost organizata special pentru angajati ai IGPR si prieteni ai acestora. Surse neoficiale sustin ca politistii se cinstisera cu bauturi alcoolice inainte
de a merge in padure.

Primele verificari in cazul mortii subcomisarului Iulian Ilie, seful Serviciului de Investigare a Fraudelor din IJP Ilfov, arata ca acesta a fost impuscat in afara partidei de vanatoare.
MARTOR. ""Echipa terminase treaba si se indrepta spre masinile cantonate. Atunci au vazut un alt mistret si s-au aliniat instantaneu. Ofiterul si Alexandru Manea s-au intersectat si au tras patru focuri de arma. Mistretul le-a scapat insa, iar un glont l-a nimerit pe politist"", a afirmat Cristian Iliescu, seful AJVPS, filiala Horezu.

Acesta a subliniat faptul ca partida a fost organizata la interventia victimei. ""Fiind facut vanator la Ramnicu-Valcea, m-a sunat si mi-a cerut sa organizez o partida. La Horezu a venit un grup compact, format din angajati ai IGPR si patroni, prieteni comuni"", a declarat Cristian Iliescu. Pe lista vanatorilor figureaza nume ca Aurelian Zaheu, Dumitru Florea si Emil Paunel, toti trei lucratori la IGP, insa cei implicati in ancheta au refuzat sa vorbeasca despre acest aspect. Surse neoficiale au declarat ca politistul ilfovean impreuna cu colegii sai chefuisera la un restaurant din comuna Slatioara inainte de a pleca in padure. Acolo, acestia au consumat mai multe feluri de bauturi alcoolice. Partida nu a fost anuntata celorlalte autoritati din zona, iar angajatii MAI au rapus mai multi mistreti decat pentru cei care obtinusera autorizatie.

GHINION. Din ancheta a reiesit ca arma cu care a fost ucis subcomisarul Iulian Ilie era o carabina semiautomata, de calibru 9 mm. Desi participantilor li s-a facut instructajul de ""vanatoare"", distantele nu au fost respectate, motiv pentru care ofiterul ranit nu mai avea nici o sansa de supravietuire. Acest lucru a fost confirmat si de rezultatul expertizei medico-legale. ""Din cauza pierderii masive de sange, victima a suferit un soc hemoragic, decedand in drum spre spitalul din Valcea. Focul a fost tras de aproape, la o distanta de maxim 15 metri. Din aceasta cauza, glontul a sectionat artera femurala de la piciorul stang, dupa care a trecut in piciorul drept. Singura salvare era o operatie urgenta"", a explicat Florian Ghita, legist-sef la SJU Valcea.

CULPA COMUNA. Politistii valceni de la Investigatii Criminale iau in calcul si varianta unei culpe comune, care sa fi condus la produ-cerea incidentului. Ieri, anchetatorii, impreuna cu Alexandru Manea, principalul suspect, au facut reconstituirea faptei. Intre timp, acesta este cercetat in stare de libertate pentru ucidere din culpa. Responsabilitatea pentru cele intamplate i-ar putea reveni si sefului formatiei de vanatoare, care a permis tragerea de focuri dupa incheierea vanatorii. Seful politiei valcene, comisar-sef Adrian Cazan, la randul sau luat in vizor de conducerea IGPR din cauza unor scurgeri de informatii, n-a facut prea multe comentarii.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.