Prezenta simbolurilor religioase in unitatile de invatamant trebuie sa fie decisa de comunitate, de parintii elevilor si, nu in ultimul rand, de scoala, apreciaza ministrul Educatiei si Cercetarii, Mihail Hardau (foto).
""Dorim ca intr-o unitate scolara normele interne care reglementeaza prezenta simbolurilor religioase sa fie stabilite de comunitatile locale si suntem de acord cu o abordare diversificata, in functie de apartenenta religioasa a populatiei"", se precizeaza intr-un comunicat.
Reactia survine deciziei Colegiului Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) de a trimite MEdC o hotarare privind elaborarea si implementarea unor norme interne, care sa reglementeze prezenta simbolurilor religioase in institutiile de invatamant public.
DEZBATERI. Anterior primirii acestui document, MEdC si-a exprimat dorinta de a initia o dezbatere pe aceasta tema in Parlamentul Romaniei, precum si cu Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti.
In luna august, profesorul buzoian Emil Moise cerea presedintelui CNCD sa dispuna ""anularea situatiei discriminatorii create prin prezenta obstinanta a simbolurilor religioase in holurile, cancelariile si salile de clasa - in afara orei facultative de Religie - ale Liceului de arta «Margareta Sterian» din Buzau"", unde invata fiica sa, cat si in toate unitatile publice de invatamant din judetul Buzau.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro