Fortele armate libaneze au fost desfasurate pe strazile Beirutului pentru a contracara actiunile de strada ale simpatizantilor miscarii siite Hezbollah. Sute de militari si de politisti, zeci de tancuri si de vehicule blindate se aflau de ieri pe strazile capitalei libaneze intr-o incercare disperata de a proteja sediul executivului de la Beirut de protestatarii instigati de gruparea prosiriana Hezbollah.
In timp ce comunitatea internationala in frunte cu secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa, a avertizat in repetate randuri ca situatia si asa grava din Liban s-ar putea deteriora, guvernul a decis sa trimita armata in mai multe cartiere sunnite, care in ultimele zile au fost scena unor ciocniri violente intre sunniti si siiti. Decizia masarii armatei a fost luata ca urmare a uciderii, duminica, a unui manifestant siit prosirian in timpul unor confruntari cu fortele de ordine, soldate cu ranirea a cel putin 21 de persoane.
TABARA PROTESTATARILOR. In centrul orasului, protestatarii, simpatizanti ai Hezbollah, au instalat circa 300 de corturi in numai 48 de ore, de trei ori mai multe decat sambata trecuta. Manifestantii au campat in jurul guvernului, unde timp de mai multe nopti s-au aflat premierul Fouad Siniora si cativa dintre ministrii sai. Seful guvernului a avertizat ca nu va ceda in fata presiunilor exercitate de simpatizantii Hezbollah, care doresc scoaterea de pe scena politica a premierului antisirian.
Situatia tensionata din Beirut, alimentata puternic in ultimele patru zile de protestatarii care au manifestat impotriva guvernului Siniora, se afla la un pas de un razboi civil, considera expertii.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro