In luna octombrie, preturile au crescut, in medie, cu 0,21%, informeaza Institutul National de Statistica. In aceste conditii, inflatia a consemnat o noua premiera ajungand la 4,8%, cu 0,2 procente sub tinta stabilita de Banca Nationala pentru finele
In luna octombrie, preturile au crescut, in medie, cu 0,21%, informeaza Institutul National de Statistica. In aceste conditii, inflatia a consemnat o noua premiera ajungand la 4,8%, cu 0,2 procente sub tinta stabilita de Banca Nationala pentru finele anului. Comparativ cu luna decembrie a anului trecut, rata inflatiei a fost in octombrie de 2,98%, cu o medie lunara de 0,3%, se arata intr-un comunicat al INS. Analistii economici apreciaza ca, la sfarsitul anului, inflatia se va mentine sub tinta. Totusi, in 2007, inflatia se va plasa, cel mai probabil, peste nivelul de la finele acestui an. "Este aproape imposibil ca in 2007 inflatia sa scada sub nivelul din 2006. Ar fi fost mai bine ca avansul preturilor sa fie un pic mai ridicat in acest an", a declarat Ionut Dumitru, analist la Raiffeisen Bank. "Cu cat inflatia va fi mai mica la sfarsitul anului, cu atat va fi mai greu pentru BNR sa continue procesul de dezinflatie. O inversare de trend cu siguranta nu ar fi benefica, pentru ca investitorii prefera evolutii constante, previzibile. Dupa 6-7 ani de dezinflatie, o inversare ar avea efecte negative", a declarat agentiei Mediafax Radu Craciun, analist sef la ABN Amro Bank Romania. Analistii anticipeaza pentru sfarsitul anului viitor o inflatie cuprinsa intre 5% si 6%, tinta BNR fiind de 4%, plus/minus un punct procentual. Cresterea preturilor de consum nu va fi insa una de durata, in 2008 si 2009 procesul de dezinflatie urmand sa fie reluat. "In 2008-2009, inflatia va fi in scadere, iar la sfarsitul anului 2008 se va plasa la 4,8%", a estimat Florian Catu, analistul sef al ING.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.