Despre membrii asa-zisului Grup de la Trocadero stiu secvente fragmentare. Povesti despre chefuri monstru in care prin gitlejurile insetate ale acestor baroneti rosii curgeau riuri de whisky si valuri de sampanie, asta in timp ce turmele de supusi ai
Despre membrii asa-zisului Grup de la Trocadero stiu secvente fragmentare. Povesti despre chefuri monstru in care prin gitlejurile insetate ale acestor baroneti rosii curgeau riuri de whisky si valuri de sampanie, asta in timp ce turmele de supusi ai parintilor lor se inghesuiau pentru un litru de ulei nerafinat in fata Alimentarelor. Totusi, dintre fetele acestor tovarasei de lux ai comunismului nu-l vazusem decit pe Madalin Voicu. Saptamina asta la OTV, Dan Diaconescu l-a invitat in studio pe Serghei Mizil, baiatul lui Paul Niculescu-Mizil, unul dintre stilpii societatii mondene a clubberilor nomenclaturisti. Pretextul era un film despre viata familiei Ceausescu, realizat de o televiziune germana, film pe care cei doi venisera sa-l comenteze. Inca din primele minute am fost cuprins de o furie dureroasa. Serghei Mizil era un individ necioplit, arogant, genul de smecher involuat al carui cinism infiorator mi-a spulberat rapid orice urma de toleranta. Pentru el, clanul Ceausescu era o familie normala, care traia intr-un confort perfect rezonabil pentru niste oameni de un asemenea statut. In plus, Ceausescu nu avea nimic al lui; vilele, tablourile si celelalte bunuri erau ale statului, ale intregului popor, trecute in inventare minutioase. Asta spre deosebire de zilele noastre cind hotii de politicieni... Acest cinism supraomenesc ma face sa cred ca Scaraotchi a avut o slabiciune pentru Romania si ca toti acesti Mizili care-au supravietuit chiolhanului la care sufletele noastre au fost devorate sint cele mai otravite fapturi ale acestei lumi de tranzitie, draci puri, suflete pierdute definitiv, plutind cu burta in sus in smircuri de alcool cu gheata.
Despre autor:
