Emil Boc, presedintele PD, a propus liberalilor, in CNC-ul Aliantei de luni, inceperea negocierilor privind fuziunea partidelor din Alianta. La inceputul sedintei, democratii au vorbit despre oportunitatea alegerilor anticipate, reiterand propunerea

Emil Boc, presedintele PD, a propus liberalilor, in CNC-ul Aliantei de luni, inceperea negocierilor privind fuziunea partidelor din Alianta. La inceputul sedintei, democratii au vorbit despre oportunitatea alegerilor anticipate, reiterand propunerea mai veche ca premierul Popescu Tariceanu sa-si pastreze functia in urmatorii doi ani, iar PD sa preia sefia Guvernului pentru alti doi ani.
Conditiile pentru PNL au fost destul de generoase, Boc promitand ca Tariceanu se va bucura, in timpul mandatului sau, de sprijinul democratilor. De asemenea, liderii PD sunt dispusi sa renunte la avantajul cu care sunt cotati de sondaje pentru ca listele pentru anticipate sa se faca pe regula de unu la unu.
Conform unor surse neoficiale, citate de agentia Mediafax, liberalii prezenti au incercat sa schimbe subiectul. Pedistii nu s-au descurajat ci, dimpotriva, au supralicitat, aducand in discutie si fuziunea dintre PNL si PD intr-un singur partid, care ar urma sa se afilieze Partidului Popular European. Calin Popescu Tariceanu a refuzat sa discute subiectul, cerand mai intai o "dovada de buna credinta" ce consta in participarea pe liste comune la alegerile pentru Parlamentul European, pe acelasi principiu al paritatii locurilor. Cum liberalii au jucat la fel de tare, democratii au cerut un timp de gandire pentru a analiza doleanta liderilor PNL, pana la urmatoarea reuniune a Consiliului de Coordonare a Aliantei.

Liberalii sunt sceptici

A doua zi, Emil Boc a confirmat existenta propunerii de fuziune. "Proiectul Aliantei este incomplet fara fuziune. N-am intrat in alte detalii pentru ca nu am incercat sa impunem nimic cuiva", a declarat Boc intr-o conferinta de presa organizata la Cluj. Daca propunerea PD si momentul ales pentru a o face sunt surprinzatoare, nu constituie nicio surpriza reactia unor lideri ai PNL fata de acest proiect. Liderul de grup al deputatilor PNL, Crin Antonescu, nici nu vrea sa auda.
"Este un vodevil care nu mai are nici un pic de seriozitate. Dumneavoastra nu aveti impresia ca, dupa atatea diferende, este o discutie caraghioasa?" a spus Antonescu pe un post de televiziune. Chiar si liberali mai putin temperamentali decat Antonescu au dubii privind viabilitatea proiectului. Senatorul Adrian Cioroianu a spus ca fuziunea nu se va face datorita opozitiei filialelor, dar si conditionarii de aderare la PPE. "Este greu sa ceri PNL sa fuzioneze cu PD in PPE", a apreciat Cioroianu, care a spus ca relatiile PNL cu liberalii europeni sunt vechi si foarte stranse, iar ponderea liberalilor romani in PLE este foarte mare.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.