Dupa aproape doi ani de guvernare, Executivul a reusit sa ia nota 2.06 (din 10) la capitolul Educatie si Tineret, obtinand nota 1 privind restructurarea retelei scolare sau adecvarea sistemului educational la nevoile pietei fortei de munca, conform u
Dupa aproape doi ani de guvernare, Executivul a reusit sa ia nota 2.06 (din 10) la capitolul Educatie si Tineret, obtinand nota 1 privind restructurarea retelei scolare sau adecvarea sistemului educational la nevoile pietei fortei de munca, conform unui studiu realizat de studenti. "Carta Neagra a Educatiei" - asa cum a fost numit documentul realizat de Uniunea Studentilor din Romania (USR) - pune in oglinda promisiunile actualului Guvern cu realitatile din sistemul national de invatamant. Punerea in aplicare a programului de guvernare a fost notata de studenti cu 2,06, in timp ce accesul "egal si sporit la educatie" a fost notat cu 3,14. Efortul guvernamental pentru cresterea calitatii educatiei ori compatibilizarea invatamantului romanesc cu sistemele europene a fost notat cu 1.00. Guvernantii au primit, in schimb, nota 3,10 pentru "sprijinul tinerei generatii". Media generala obtinuta de Guvern la capitolul Educatie si Tineret este de 2,06. "Cu parere de rau constatam din realitatea seaca a cifrelor ca Guvernul Tariceanu a inselat tinerii din Romania! Cu toate acestea, ministrul Mihail Hardau nu este exmatriculat. Ministrul actual al Educatiei este unul din principalii (i)responsabili, fiind depasit in problema gestionarii fondurilor deloc de neglijat", a declarat presedintele USR, George Paduraru. Studentii reclama faptul ca Guvernul nu s-a implicat in restructurarea invatamantului, in promovarea unor programe de invatare a limbilor straine, in programe de acordare a creditelor de studii garantate de stat pentru elevi si studenti. La toate aceste capitole, studentii au acordat Guvernului nota 1.00.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.