Societatea Turism Hoteluri Restaurante Marea Neagra din Eforie Nord va scoate la vanzare, prin licitatie publica, cinci hoteluri de pe litoral, cu terenurile aferente, precum si o serie de restaurante, baruri si alte active, la un pret total de circa

Societatea Turism Hoteluri Restaurante Marea Neagra din Eforie Nord va scoate la vanzare, prin licitatie publica, cinci hoteluri de pe litoral, cu terenurile aferente, precum si o serie de restaurante, baruri si alte active, la un pret total de circa 15 milioane euro, potrivit Mediafax. Strategia de vanzare a activelor a fost aprobata in aceasta saptamana de catre actionarii companiei, se arata intr-un raport al THR Marea Neagra. Societatea va vinde hotelurile Alfa, Beta si Gama din Saturn, pretul total al celor trei active fiind de 5,9 milioane euro, precum si trei restaurante, o braserie si o gradina de vara din aceeasi statiune. In Eforie Nord, THR Marea Neagra va include in licitatie minihotelurile Dunarea, la pretul de 780.000 euro, o vila, o casuta si o cofetarie, in timp ce in Eforie Sud activele scoase la vanzare sunt hotelurile Magura si Suceava, ale caror preturi totalizeaza 3,6 milioane euro. Totodata, actionarii au aprobat vanzarea prin negociere directa a terenurilor aferente unor active deja vandute, pretul pe metru patrat variind de la 59 de euro la 196 de euro.

Hoteluri vandute in leasing

Hotelurile Azur si Lira din Eforie Nord vor fi vandute de societate prin leasing imobiliar, valoarea acestora fiind stabilita la 343.000 euro, fara TVA, respectiv 785.000 euro, fara TVA. Aceeasi metoda de vanzare a fost aleasa si pentru hotelurile Selena, Carmen si Jupiter din statiunea Eforie Nord, preturile fiind de 1,7 milioane euro, 585.000 euro, respectiv 579.634 de euro. In plus, THR Marea Neagra va investi pana la finele anului viitor suma de 14,5 milioane de euro pentru modernizarea hotelurilor Vraja Marii, Bran - Brad - Bega, Cleopatra si Miorita. Societatea a incheiat primele sase luni ale anului cu pierderi de 6,57 milioane lei (1,8 milioane euro), cu circa 15% mai mari decat in perioada similara a anului trecut. Veniturile totale ale companiei s-au cifrat la 4,9 milioane lei (1,4 milioane euro), in scadere cu circa 2,2 milioane lei fata de primul semestru din 2005. THR Marea Neagra a bugetat pentru acest an venituri totale de 41,2 milioane lei, nivel apropiat de cel din 2005, cand a inregistrat aproape 41 milioane lei.
Totodata, compania estimeaza un profit net de 3,36 milioane lei si cheltuieli totale de 37,1 milioane lei. Firma a fost infiintata in urma fuziunii prin absorbtie dintre Eforie SA si alte patru firme de pe litoral - Venus, Saturn, Miorita Estival 2002 si Carmen Silva, actionarul majoritar fiind SIF Transilvania, cu 87% din capitalul social.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.