Modelul Dacia Logan in versiunea break va fi lansat miine in premiera mondiala, la doi ani de la prezentarea versiunii berlina, in iunie 2004.

Automobile Dacia, cel mai important constructor local de masini, va dezvalui la Salonul Auto
Modelul Dacia Logan in versiunea break va fi lansat miine in premiera mondiala, la doi ani de la prezentarea versiunii berlina, in iunie 2004.

Automobile Dacia, cel mai important constructor local de masini, va dezvalui la Salonul Auto de la Paris primul sau break bazat pe modelul Logan.

Cel mai probabil, breakul va fi echipat cu aceleasi motoare de care dispune si versiunea berlina, respectiv propulsoarele pe benzina de 1,4 litri cu 75 de cai-putere si cel de 1,6 litri de 90 de cai-putere. Tot din momentul lansarii ar putea fi disponibil si motorul diesel de 1.461 de centimetri cubi care dezvolta 65 de cai-putere. Ulterior, gama de motorizari va fi completata, incepind cu anul viitor, cu un propulsor diesel mai puternic cu 20 de cai-putere decit cel existent.

Breakul va prelua o serie de elemente ale conceptului Steppe, prezentat in luna martie la Salonul Auto de la Geneva, cum ar fi forma mai ingusta a stopurilor plasate pe montantii laterali.

Preturi mai mari

Presedintele Automobile Dacia, Luc Alexandre Menard, declara la prezentarea conceptului Steppe din luna martie ca versiunea break se va adresa cu precadere familistilor si persoanelor care desfasoara activitati comerciale.

Potrivit lui Menard, Logan Break va avea un pret mai mare decit versiunea in trei volume, pentru ca procesul de fabricatie este mai complex. Modelul are un ampatament superior si o portiera mai mare in partea din spate, fiind disponibil atit in varianta cu cinci locuri, cit si intr-o versiune cu sapte locuri.

Potrivit datelor Automobile Dacia, preturile pentru modelul Logan in versiunea berlina variaza in prezent intre 6.400 de euro pentru motorul de 1,4 litri si ajung pina la un maximum de 10.000 de euro pentru varianta diesel 1,5 dCi Ambition.

Piata slaba Potrivit datelor furnizate de Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile, modelele break si-au gasit 5.711 clienti anul trecut in Romania. Numarul scazut de comenzi pentru aceste masini a facut ca segmentul breakurilor sa reprezinte 2,65% din piata totala de autoturisme. In 2005, 256.000 de autovehicule, dintre care 215.532 de autoturisme, au fost vindute in Romania.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.