Loc de injuraturi pentru soferii aroganti

Vineri, 22 septembrie. Ieri, adica. Dimineata, cu ochii rosii, de somn imi place sa cred, intru in traficul care a crescut ca vrejul de fasole dupa numai citeva picaturi de ploaie. La capatul strazii pe care locuiesc exista un semn care te transforma in cersetorul soselelor. Are forma de triunghi, e rosu si il urasc din toata inima pentru ca imi aminteste cine sint regii asfaltului: oamenii de pe strada care o intersecteaza pe a mea. Ca orice regi, abia daca privesc catre muritorii de rind. Sint multi si trec dispretuitori, ignorind privirile la inceput pline de speranta, apoi de ura. Asa ca in fiecare dimineata declansez cite o scurta revolutie, strecurindu-ma printre ei, gata sa ma las lovit, dar mindru si in miscare. Nu a fost cazul ieri. Am asteptat rabdator minute in sir, zimbind din inima celor care ma priveau uimiti ca indraznesc sa vreau sa intru in rindul lor. Iar cind am facut-o, am pactizat cu plebea, lansind multime de invitatii, cedind cu incapatinare cei citiva metri de ambuteiaj cistigati cu atita rabdare. Am multumit frumos pentru fiecare claxon insotit de injuraturi regale primit din spate, lasind luminile de avarie sa scinteieze de doua ori, si am continuat sa fiu marinimos, sub privirile admirativ-mirate ale bunei mele regine. Si cred ca am dezamagit-o putin cind i-am explicat ca zimbesc pentru ca o vad pe ea (stiu, e cliseu), dar si pentru ca ma bucur de ce ii asteapta pe soferii aroganti din Bucuresti: Francofonia. In timp ce eu voi fi departe, la plaja sau intr-un pustiu fara masini si semne de circulatie. Poftiti de imi urati concediu placut!

---

Despre autor: