Directorul general pentru Ocuparea Fortei de Munca in cadrul Comisiei Europene, aflat intr-o vizita oficiala de doua zile in Romania, a declarat ca, din punctul de vedere al reformelor pe care el le coordoneaza, nu vede niciun motiv ca integrarea Rom

Directorul general pentru Ocuparea Fortei de Munca in cadrul Comisiei Europene, aflat intr-o vizita oficiala de doua zile in Romania, a declarat ca, din punctul de vedere al reformelor pe care el le coordoneaza, nu vede niciun motiv ca integrarea Romaniei sa nu aiba loc la 1 ianuarie 2007. Desi a insistat ca nu doreste sa anticipeze continutul raportului pe care Comisia il va da in septembrie, el a facut repetate referiri la data de 1 ianuarie si a insistat pe necesitatea ca autoritatile romane sa accelereze procesul de reforma in intervalul septembrie-ianuarie 2007.
In cadrul conferintei de presa organizate de directorul general Nikolaus van der Pas, el s-a concentrat pe doua mari teme de discutie, si anume gradul de implementare al acquisului comunitar in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca, afacerile sociale si sansele egale, precum si modul in care se va realiza transferul Fondului Social European.

Romanii si bulgarii nu vor fi cetateni de rangul doi

In cadrul conferintei de presa organizate vineri, 8 septembrie, la Centrul de Informare Europeana, directorul general a avut ocazia sa raspunda la ingrijorarile privitoare la reactiile Marii Britanii si a Irlandei privitor la deschiderea pietelor lor de munca, dupa 1 ianuarie 2007, pentru muncitorii romani. El a explicat inca o data pozitia oficiala a Comisiei Europene, si anume ca Romania si Bulgaria nu vor fi membri de rangul al doilea al Uniunii Europene, dar ca singura modalitate in care Tratatul de Aderare al celor doua tari a putut fi adoptat de catre statele membre a fost prin introducerea defazarii la acordarea libertatii de miscare pentru cetatenii romani si bulgari.
De fapt, majoritatea statelor UE au solicitat posibilitatea de a amana drepturi de miscare depline pentru romani si bulgari, ceea ce este in conformitate cu normele europene, in vreme ce Marea Britanie, Irlanda si Suedia au exprimat initial intentia de a face exceptie de la defazare. Van der Pas a adaugat ca temerile de integrare a noilor membri drept cetateni de rangul doi ai Uniunii au aparut si in cazul valului precedent de aderare, dar ca nu au fost confirmate atunci si ca aceasta nu se va intampla nici acum.
El a adaugat ca muncitorii veniti din noile state membre au avut un impact mai degraba pozitiv asupra economiei europene si ca, oricum, imigrantii nu au venit in numar prea mare dupa valul precedent de aderare. Van der Pas a mai explicat si ca el nu crede ca aderarea Romaniei si Bulgariei va fi urmata de patrunderea de valuri de muncitori din aceste state in membrele mai vechi ale UE. Motivatiile oferite de el sunt mai degraba de nivel uman: chiar daca tinerilor le este mai usor sa schimbe tara in cautarea unui loc mai bun de munca, majoritatea oamenilor gasesc ca este foarte dificil sa plece in alta tara, sa invete o noua limba si sa se simta decuplati de la societatea lor. In fine, directorul general a tinut sa precizeze ca el nu a primit nicio confirmare deocamdata despre refuzul Marii Britanii si al Irlandei de a deschide granitele pentru muncitori romani si bulgari dupa aderarea celor doua state.

Mai avem inca probleme cu implementarea acquisului

In timpul vizitei sale in Romania, directorul general a avut intalniri cu ministri, secretari de stat, presedinti si directori de agentii, precum si cu reprezentanti ai organizatiilor nonguvernamentale. El
s-a declarat "aproape multumit" de modul in care acquisul comunitar a fost adoptat de catre legiuitorii din Romania, in toate domeniile pe care el le are in subordine, si anume ocuparea fortei de munca, afacerile sociale si sansele egale.
Van der Pas a explicat ca are ceva ingrijorari in ceea ce priveste implementarea acquisului, mai ales referitor la transferarea unor atributii de la nivelul autoritatilor centrale la cele regionale, precum si la gradul de asimilare de catre cetateni a intelesului politicilor europene. Modul in care legislatia europeana este inteleasa de catre cetateni ar fi una dintre preocuparile principale ale Comisiei Europene, a declarat Van der Pas, de aceea el a fost foarte interesat sa aiba intalniri cu reprezentanti ai organizatiilor nonguvernamentale care lucreaza direct cu cetatenii in abordarea problematicilor europene.

Atentionari despre Fondul Social European

Pe tot parcursul dialogului sau cu presa, Van der Pas a mentinut o atitudine optimista in ceea ce priveste gradul de pregatire al Romaniei pentru aderarea la UE. El a spus ca multe dintre masurile necesare sunt deja luate si ca spera ca deficientele pe care le-a semnalat in legatura cu implementarea legislatiei europene vor fi rezolvate pana in ianuarie 2007. In ceea ce priveste finantarea pe care Romania o va primi de la UE, el a avertizat ca Romania va trebui sa fie prudenta cu administrarea celor cateva miliarde de dolari pe care le va primi sub forma Fondului Social European. Van der Pas nu a dorit sa comenteze care ar fi reactia Comisiei in cazul in care autoritatile romane nu vor face fata acestei sarcini. El a declarat ca, deocamdata, nu are niciun motiv sa nu fie optimist.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.