Negocierile dintre Rapid si Sportul pentru transferul in Giulesti al lui Ionut Mazilu (foto) s-au prelungit si aseara, insa George Copos, patronul alb-visiniilor, a anuntat ca "in proprortie de 99% ne-am inteles pentru o suma de peste doua milioane d
Negocierile dintre Rapid si Sportul pentru transferul in Giulesti al lui Ionut Mazilu (foto) s-au prelungit si aseara, insa George Copos, patronul alb-visiniilor, a anuntat ca "in proprortie de 99% ne-am inteles pentru o suma de peste doua milioane de euro". In conditiile in care in cursa pentru achizitionarea gogeterului din Regie se mai aflau Steaua si Poli Timisoara, Vasile Siman, conducatorul Sportului, a confirmat negocierile, dar a negat ca ar fi ajuns la un acord cu vreuna din parti pana aseara, la inchiderea acestei editii, in conditiile in care transferuri interne se mai puteau face doar pana la ora 20. In alta ordine de idei, Constantin Iacov, presedintele lui FC National, a anuntat ca poarta discutii avansate cu clubul elen AEK Atena, care ar fi dispus sa plateasca 2,5 milioane de euro pentru a-l transfera pe mijlocasul Ovidiu Herea. Iacov a precizat ca noi negocieri se vor purta sambata, cand la Bucuresti sunt asteptati emisari ai echipei clasate pe locul al treilea in sezonul trecut, care il vor urmari pe viu pe Herea in partida dintre FC National si Poli Iasi. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.