Inaintea primului meci din "dubla" cu Standard, decisiva pentru un loc in grupele UEFA Champions League, Steaua este gata pentru meciul de diseara cu Universitatea. "Este cel mai important meci al nostru, pentru ca este primul dupa returul cu Gorica.
Inaintea primului meci din "dubla" cu Standard, decisiva pentru un loc in grupele UEFA Champions League, Steaua este gata pentru meciul de diseara cu Universitatea. "Este cel mai important meci al nostru, pentru ca este primul dupa returul cu Gorica. Trebuie sa-l pregatim foarte bine, fiind un meci de campionat, iar noi vrem sa castigam din nou titlul, mai ales ca, la vara, sunt sanse foarte mari ca echipa campioana sa joace direct in grupele Ligii Campionilor. Abia dupa partida cu Craiova ne vom gandi la Standard", a spus Olaroiu dupa meciul de miercuri cu slovenii. Cu toate ca acorda importanta cuvenita acestei partide, in ciuda faptului ca va juca impotriva unei nou-promovate, Olaroiu ar putea sa menajeze din nou cativa dintre titularii obisnuiti. Primul pe lista este Carlos, care a suferit o entorsa inaintea meciului cu Gorica, iar pe lista ar mai putea sa apara numele lui Nesu, Bostina, Dica, Iacob sau Nicolita.
Bania vrea tehnician strain
Probleme mult mai mari inainte de acest meci sunt in tabara olteana. Dezamagirilor din partidele amicale li s-a adaugat startul ratat de campionat, 0-0 acasa cu FC Vaslui, insa "bomba" a venit ieri: Ovidiu Stanga (foto stanga) a renuntat la functia de antrenor principal. Stanga declarase inca de joi ca daca va simti ca nu mai este dorit de public, atunci va parasi gruparea craioveana. "Publicul a fost cu noi pana in acest moment. Dar, daca se va striga la adresa mea, voi pleca, nu-i nici o problema", a spus Stanga. Acesta va ramane insa manager general al Universitatii, devenind al doilea om in club, dupa patronul Adrian Mititelu, si va supraveghea intreaga activitate a gruparii oltene. Saptamana viitoare, Universitatea va numi un alt antrenor, in "carti" fiind doi italieni si un olandez! Pentru meciul de diseara, cu Steaua, Craiova ii va avea in rol de antrenori pe Silvian Cristescu si Aurel Beldeanu. Totusi, Stanga a comentat meciul cu Steaua. "Imi plac meciurile mari si cele cu presiune. Am incercat sa le imprim jucatorilor aceasta gandire, pentru ca numai asa pot sa creasca. Daca ne concentram si suntem bine pregatiti si puternici, putem castiga meciul, daca nu, aceste lucruri ne pot costa si putem pierde usor", a spus Stanga. La randul sau, capitanul Dorel Stoica crede ca Steaua este o echipa de invins. "Suntem mobilizati sa castigam cel putin un punct. Am vazut meciul cu Gorica si cred ca Steaua poate fi surprinsa", a spus Stoica, regretand ca nu-l va intalni pe fostul sau coleg Radoi. Craiova va juca in partida cu Steaua pe o prima de 30.000 de dolari pentru victorie si 20.000 de dolari pentru rezultat de egalitate.
Probleme de lot pentru olteni
Pe de alta parte, Stanga a comentat situatia lui Dina si Craciunescu, care au depus memorii la LPF pentru a-si primi drepturile banesti. "Este o problema care tine strict de conducere. Insa nu pica bine sa faci memoriu, chiar in saptamana unui asemenea meci. Dina nu se concentreaza de un an pe joc. Este atacant, iar de opt luni nu a marcat nici un gol. Dina este un jucator cu niste calitati foarte bune, insa este un trisor si un mincinos in antrenamente. Cu astfel de exemplare nu poti face performanta. Sa devina baiat cuminte", a spus Stanga. Altfel, atacantul Florin Costea, care s-a aflat timp de trei luni la recuperare in Olanda, dupa operatia de ligamente, a revenit in tara. Costea va intra in programul echipei craiovene de saptamana viitoare, insa va reveni pe teren cel mai tarziu in etapa a 6-a, in deplasare la Bistrita. Saptamana viitoare este asteptat din Olanda si Andrei Ionescu, aflat tot la recuperare, revenirea sa in teren fiind asteptata mult mai devreme. In Olanda va ramane doar Ciuca, acesta urmand a reveni abia la sfarsitul lui septembrie. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.