Noul SUV compact de la Volkswagen se va numi Tiguan. Nu numai noul vehicul, ci si numele ales au insemnat o aventura pe un domeniu cu totul nou: denumirea noii masini a fost decisa de catre cititorii grupului AutoBild. Peste 350.000 de voturi au fost
Noul SUV compact de la Volkswagen se va numi Tiguan. Nu numai noul vehicul, ci si numele ales au insemnat o aventura pe un domeniu cu totul nou: denumirea noii masini a fost decisa de catre cititorii grupului AutoBild. Peste 350.000 de voturi au fost exprimate in zece tari, iar numele invingator a fost Tiguan. Fratele mai mic al modelului Tuareg va fi produs la Wolfsburg si va fi lansat in 2008.
Dr. Wolfgang Bernhard, presedinte al Consiliului Director pentru marca Volkswagen, a spus: "Acest eveniment unic este o dovada a modului in care Volkswagen se deschide: am facut un apel la piata, iar potentialii clienti ne-au ajutat sa alegem numele Tiguan. Reactia pozitiva arata ca a fost cea mai potrivita abordare".
Numele Tiguan a fost dezvoltat de Volkswagen Marketing, impreuna cu alte patru alternative, Nanuk, Namib, Rockton si Samun. Cititorii grupului AutoBild au ales forma favorita dintre cele cinci potentiale variante. Rezultatul a fost naucitor: sondajul a inregistrat peste 350.000 de voturi. Marea majoritate a votat pentru Tiguan. Tiguan reprezinta transferul succesului global inregistrat de filosofia Tuareg catre clasa SUV compact, un segment care s-a dezvoltat considerabil in ultimii ani. Calatoria, aventura si emotia sunt asociate cu acest nume exotic. Acestea se potrivesc de minune cu proiectul: gratie conceptului bazat pe dinamica conducerii si pe nivelul ridicat de confort, Tiguan este potrivit mediului urban, precum si pe teren accidentat, departe de drumurile normale, ceea ce confera o libertate deplina celui aflat la volan.
O prima privire a noului model SUV de la Volkswagen a fost oferita prin intermediul conceptului off-road Concept A, dezvaluit la inceputul anului 2006.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.