"Ordonanta 51/2005 (privind acordarea subventiilor) a intrat deja in vigoare si ur
"Ordonanta 51/2005 (privind acordarea subventiilor) a intrat deja in vigoare si urmeaza sa semnam acordul comun cu Ministerul Administratiei pentru finalizarea Normelor Metodologice, astfel ca in 30 de zile sa putem lansa acest program", a precizat Laslo Borbely, citat de Mediafax.
Tinerii casatoriti, cu varste de pana la 35 de ani, care construiesc locuinte prin credit ipotecar cu o companie specializata, vor beneficia de o subventie de 20 de procente din valoarea totala a lucrarii, pentru o suprafata construita de pana la 81 de metri patrati.
"In functie de numarul de cereri, acest program s-ar putea extinde nu doar pentru tinerii casatoriti, ci si pentru persoanele evacuate din imobilele nationalizate sau cele ramase fara locuinte in urma calamitatilor naturale", a mentionat ministrul.
MTCT a elaborat un proiect de ordonanta de urgenta care va fi prezentat Guvernului, in circa doua saptamani, pentru acordarea de locuinte sociale, nu doar pe criteriul venitului mediu, ci si pentru persoanele ramase fara locuinta in urma evacuarilor sau a dezastrelor.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro