Romanii care lucreaza legal in Portugalia vor avea dreptul la pensie, indemnizatie de somaj, indemnizatie de boala sau ajutor de deces, prevede acordul de securitate sociala semnat la Bucuresti de ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, si ministrul Muncii
Romanii care lucreaza legal in Portugalia vor avea dreptul la pensie, indemnizatie de somaj, indemnizatie de boala sau ajutor de deces, prevede acordul de securitate sociala semnat la Bucuresti de ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, si ministrul Muncii din Portugalia, Jose Vieira da Silva.
Acordul, care va intra in vigoare dupa ce va fi ratificat de Parlament, reglementeaza acordarea pensiei pentru limita de varsta, a pensiei anticipate sau de invaliditate, a pensiei de urmas si se aplica lucratorilor sau pensionarilor cetateni ai celor doua state care muncesc pe teritoriul celuilalt stat. Documentul stabileste de asemenea ca muncitorii romani, dar si cei portughezi care lucreaza legal pe teritoriul celuilalt stat, au dreptul la asistenta medicala in caz de boala obisnuita, maternitate, boala profesionala, accident de munca, la indemnizatie pentru incapacitate de munca, la ajutor pentru deces, alocatie pentru copii sau indemnizatie de somaj. Pentru acordarea prestatiilor, se totalizeaza perioadele asigurate din Portugalia si Romania.
Statul in care persoana este asigurata si unde plateste contributiile este cel in care munceste. Desi la Bucuresti nu exista o evidenta clara a persoanelor care lucreaza in Portugalia, la Serviciul pentru straini din Portugalia erau inregistrati in 2006 - 14.000 de romani cu autorizatie de sedere permanenta si 20.000 cu viza de munca pentru un an cu posibilitate de prelungire. Autoritatile portugheze estimau ca alti 20.000 de romani locuiesc si lucreaza ilegal in aceasta tara, au declarat marti pentru NewsIn surse din Ministerul Muncii.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.