Meciul din Supercupa, cu Rapid, a adus-o din nou pe Steaua in fata Colegiului Director al Consiliului Nationa
Meciul din Supercupa, cu Rapid, a adus-o din nou pe Steaua in fata Colegiului Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii. Sanctiunea primita pe final de campionat, cind FRF le-a suspendat terenul o etapa pentru scandari rasiste, nu i-a speriat prea tare nici pe suporteri, dar nici pe jucatorii Stelei, care simbata, in meciul cu Rapid din Supercupa, au recidivat. Astfel, la finalul meciului, elevii lui Olaroiu impreuna cu sustinatorii lor au scandat: ,,Am avut si vom avea mereu boala pe tigani!". Sesizat in urma articolelor aparute in presa scrisa, CNCD cere Comisiei de Disciplina a FRF sa ia masuri.
,,Colegiul Director al CNCD a solicitat astazi, 24.07.2006, domnului Mircea Sandu ca inainte de inceperea campionatului sa informeze cluburile, arbitrii, jucatorii, observatorii, precum si suporterii cu privire la prevederile legale si regulamentare referitoare la prevenirea si combaterea discriminarii si rasismului, astfel incit asemenea evenimente sa fie eliminate din campionatul intern. De asemenea, CNCD condamna public astfel de manifestari si solicita Comisiei de Disciplina sa urmareasca si sa sanctioneze astfel de comportamente si atitudini prin aplicarea regulamentelor Federatiei Romane de Fotbal", se arata intr-un comunicat al CNCD.
Problemele cu genunchiul persista
Dupa ce a ratat Supercupa Romaniei, capitanul Stelei, Mirel Radoi, va absenta si miine, in partida cu ND Gorica, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Chiar daca finantatorul Gigi Becali a dat asigurari suporterilor ca Radoi va juca in meciul din Slovenia, se pare ca accidentarea la genunchi a fost mult mai grava decit s-a crezut initial. Capitanul Stelei, dar si noua achizitie, Gigel Coman, au plecat ieri la Bologna unde vor fi supusi unui control medical amanuntit. Simbata, la meciul cu Rapid, capitanul Stelei, care a urmarit partida de la tribuna oficiala, schiopata vizibil. ,,Radoi nu va juca in meciul cu Gorica. Mai mult, el este incert si pentru meciul din prima etapa de campionat", a declarat directorul executiv al ros-albastrilor, Valeriu Argaseala.
Si Becali ramine acasa
Finantatorul Stelei, Gigi Becali, a decis sa nu faca deplasarea in Slovenia, el urmind sa vada meciul din fata televizorului. ,,Gorica nu ne poate pune probleme. Ce pretentii sa avem sa ne batem cu echipele mari daca ne-ar fi teama de Gorica?", a afirmat increzator Becali.
Despre autor:
Sursa: Cotidianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro