Radiografia Mondialului (I)

Prima observatie, dupa incheierea Mondialului german de fotbal, este ca nu s-au calificat totdeauna echipele valoroase. Un turneu cu SUA, Costa Rica, Trinidad-Tobago, Iran si Togo, dar fara Grecia, Turcia, Danemarca, Rusia, Scotia, Belgia, Norvegia si, de ce nu, Romania, s-a dovedit inegal si, in faza grupelor, previzibil. Politica lui Sepp Blatter de atragere a tuturor tarilor a transformat Mondialul intr-o ONU a fotbalului. Prea usor ajung unele tari la Mondial. Nord-americanele, de exemplu, sint abonate editie de editie, intilnind adversare care n-au fotbal nici cit are judetul Vaslui. Unele tari africane n-au campionate proprii. Jucatorii bastinasi joaca la cluburi europene. Am aflat si de cazul citorva jucatori, nu foarte rai, care s-au antrenat singuri, neavind echipa. Si atunci de ce sa le garantezi un loc acestor Nationale fara fotbal national, spre paguba unor natiuni puternice fotbalistic si cu o traditie a sportului-rege de un secol? Exista si alte cai de a incuraja raspindirea fotbalului in lume, nu doar crearea unui regim privilegiat, de discriminare pozitiva, si la fel de plina de consecinte negative cum este alcatuirea in scoala a unor clase pentru minoritari, care nu dau concursuri de admitere si iau note mari si care beneficiaza dupa incheierea studiilor de o diploma egala cu a tuturor. Arbitrajele, conform aceluiasi principiu de reprezentare globala, au fost aproape la fel de slabe ca in 2002. Arbitrii europeni sau

sud-americani au gresit si ei, dar greselile nu trebuie judecate la gramada. Una e sa uiti ca ai dat un galben si alta sa acorzi ori nu anapoda penalty sau sa confunzi intentia de fault cu faultul de joc.

---

Despre autor: