Maine, la ora 15.00, comisia de evaluare a Acordului incheiat intre Guvernul Romaniei si reprezentantii federatiilor sindicale din invatamant se va reuni pentru a stabili pasii urmatori pentru indeplinirea intelegerii semnate in noiembrie 2005.
FEN solicita reprezentantilor Executivului sa prezinte stadiul realizarii proiectului privind salarizarea personalului bugetar si un raspuns oficial la propunerea privind acordarea primei de vacanta pentru personalul din invatamantul superior si preuniversitar. Federatia a facut aceasta solicitare in luna iunie, dar pana acum nu s-a primit niciun raspuns, au declarat reprezentanti ai FEN.
"Sper ca aceasta intalnire sa nu aiba acelasi caracter formal ca cele de pana acum. Este momentul ca Executivul sa manifeste responsabilitate fata de promisiunile facute prin programul de guvernare, sa respecte integral clauzele acordului si sa prezinte propuneri concrete pentru aducerea sistemului de invatamant romanesc la cerintele Uniunii Europene", a declarat Catalin Croitoru, presedintele FEN. "Mentionam ca, in urma referendumului realizat de Federatia Educatiei Nationale, 82 la suta din salariatii pe care ii reprezinta s-au pronuntat pentru boicotarea inceputului de an scolar in cazul in care guvernul nu isi respecta angajamentele asumate", informeaza comunicatul.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro