Presedintele Traian Basescu este nemultumit ca Anglia nu a eliminat inca regimul vizelor pentru cetatenii romani. Romania s-ar astepta la o reactie mai rapida din partea Angliei, a spus ieri seful statului. Declaratia vine in contextul in care SUA se

Presedintele Traian Basescu este nemultumit ca Anglia nu a eliminat inca regimul vizelor pentru cetatenii romani. Romania s-ar astepta la o reactie mai rapida din partea Angliei, a spus ieri seful statului. Declaratia vine in contextul in care SUA se gandesc sa retraga vizele pentru cetatenii statelor ale caror trupe se afla in Irak.
Desi a insistat asupra faptului ca prezenta soldatilor romani in Irak nu este legata de vize, Traian Basescu sustine ca discutiile din Senatul american au loc "la momentul oportun" si sunt binevenite, fiind semnul unei "normalizari, a unui avantaj acordat intr-un singur sens".
"Prezenta noastra in Irak nu este legata de vize, ci rezulta din obligatiile stipulate in Rezolutia 1483 a Consiliului de Securitate al ONU. Ne preocupa faptul ca, in timp ce cetatenii americani nu au nevoie de viza pentru a veni in Romania, cetatenii romani au nevoie, pentru a merge in Statele Unite", a spus Basescu. El a mentionat ca romanii nu mai sunt "in faza in care sa invadeze, cu turismul, SUA", in prezent, marea majoritate a celor care merg in aceasta tara fiind studenti care invata in universitati americane.
Basescu a facut aceste aprecieri dupa intalnirea avuta la Cotroceni cu presedintele ceh Vaclav Klaus. Cei doi sefi de stat au fost intrebati cum comenteaza si ce asteptari au de la discutiile care au loc, in prezent, in Senatul SUA, cu privire la posibilitatea ridicarii vizelor pentru cetatenii celor doua state, ale caror trupe se afla in Irak. Klaus a spus ca Cehia respecta "100%" dreptul fiecarei tari, inclusiv SUA, de a-si stabili regimul de vize, insa a mentionat ca acest regim nu poate fi influentat de numarul de contingente militare aflate pe teatre de operatii pe mapamond.
"Pana dincolo de Ocean, avem un stat in Europa care inca impune vize pentru cetatenii romani. Ne-am astepta la o reactie mai rapida din partea Angliei pentru rezolvarea problemei vizelor", a mai spus Basescu. Fostul ambasador englez, Quinton Quayle, declara inca de anul trecut ca este foarte posibil ca cetatenii romani sa poata circula in Anglia fara vize inainte de aderarea efectiva a Romaniei la UE.
Quayle dadea ca termen probabil pentru aplicarea acestei masuri finele anului 2006. Subiectul este insa unul destul de sensibil, in conditiile in care in urma cu ceva timp Anglia a fost implicata intr-un scandal privind vizele acordate in conditii ilegale la Bucuresti si la Sofia. Desi in final s-a apreciat ca a fost o problema mai mult la Londra decat la Bucuresti, suspiciunile inca exista. Problema a fost depistata la nivelul European Community Association Agreement - un tip de viza care se acorda solicitantilor care vor sa se stabileasca in Anglia si sa-si deschida o mica afacere.
Autoritatile engleze considera ca imigratia ilegala din Romania in Anglia nu va mai fi o problema in momentul in care numarul solicitantilor de azil este mai mic de 100 de persoane pe an.
In 2002 au fost 1.000 de emigranti care au solicitat azil politic, insa de atunci numarul a inceput sa scada.

Cum ne vad englezii

Pe site-ul ambasadei Marii Britanii la Bucuresti exista o sectiune cu recomandari pentru cei care calatoresc in Romania. Iata cateva sfaturi primite de potentialii vizitatori:
- Fiti atenti la hotii de buzunare in zonele aglomerate si in tren, metrou sau la aeroport.
- Turbarea este endemica in Romania. Daca planuiti sa calatoriti in afara Bucurestiului, ar fi bine sa va vaccinati inainte de a pleca. Cainii vagabonzi reprezinta o problema in orase si trebuie evitati.
- Pastrati pasaportul intr-un loc sigur, de preferat in seiful de la hotel. Sa va faceti un nou pasaport ia mult timp si costa mult. Lasati o copie dupa pasaport si dupa asigurarea de calatorie la cineva in Regatul Unit.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.