Cu toate acestea, a adaugat Balladur, celor aproximativ 20 de tari din Balcanii de Vest si din fosta URSS, care bat la portile Europei, va trebui sa li se propuna ''contracte de parteneriat privilegiat'', reprezentand o etapa spre o viitoare aderare la Uniune.
Oficialul francez a subliniat ca ''Europa trebuie sa inceteze a mai nutri ideea ca Tratatul Constitutional European respins la referendumul din 29 mai 2005 ar putea fi totusi ratificat de catre Franta in actuala sa forma (...). Ar fi absurd sa i se ceara unui popor sa se dezica la doar doi ani de o idee in care a crezut''.
In schimb, a sugerat Balladur, ca o masura de tranzitie, in circa 6 luni, un tratat european ar putea instaura sistemul alegerii de catre sefii de stat si de guvern, reuniti la Consiliul European, a unui presedinte al UE pentru o perioada de doi ani si jumatate. Acest presedinte nu va mai trebui sa exercite vreo functie in tara sa. (In prezent, dupa cum se stie, Consiliul European este prezidat de catre unul dintre sefii de stat sau de guvern din cele 25 de tari membre, pentru cate o perioada de sase luni).
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Salată densă cu fasole, trend viral pe TikTok: rețetă bogată în fibre și...
Sursa: garbo.ro
-
Doina Teodoru, dezvăluiri sincere după despărțirea de Cătălin Scărlătescu. Ce...
Sursa: kudika.ro