La inceputul lunii iunie ZIUA a publicat doua anchete despre una dintre cele mai grave afaceri din Romania - vanzarea terenurilor pe care se afla vechi cimitire evreiesti, de catre conducerea actuala a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romani
La inceputul lunii iunie ZIUA a publicat doua anchete despre una dintre cele mai grave afaceri din Romania - vanzarea terenurilor pe care se afla vechi cimitire evreiesti, de catre conducerea actuala a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania (FCER). Afacerea se deruleaza sub "patronajul" lui Aurel Vainer, presedintele FCER, si al Marelui Rabin de Romania, Menahem Hacohen. Romano-americanul David Kahan, evreu ortodox originar din Telciu, judetul Bistrita-Nasaud, presedintele puternicei si influentei Asociatii a Evreilor Romano-Americani (AERA) cu sediul la New-York a pornit o adevarata ofensiva impotriva "mizerabilei afaceri", cum a denumit domnia sa vanzarea parcelelor pline de osemintele stramosilor sai. La Focsani, Ramnicu-Sarat, Buzau, Husi, Bistrita si in foarte multe alte locuri din tara, FCER vinde rapid, fara nici o cercetare a locurilor respective, toate terenurile de pe care au fost distruse, furate sau indepartate pietrele funerare care mai puteau sa aminteasca faptul ca sub pamanturile respective sunt oase umane. Noi informatii si documente explozive, aflate in posesia redactiei noastre, confirma faptul ca afacerea se face cu acordul Marelui Rabin Hacohen. Prin intermediul ZIUA, presedintele David Kahan solicita presedintelui Basescu, premierului Tariceanu precum si Parlamentului Romaniei, stoparea imediata a "afacerii cimitirelor evreiesti", chiar si cu pretul abrogarii Ordonantei de Urgenta nr. 36/ 2002 si a Legii nr. 598/2002, prin care lacasurile de cult, cimitirele si alte bunuri destinate activitatii cultului mozaic trec in proprietatea si administrarea FCER.
"Sunt iresponsabili si Legea 598/2002 trebuie abrogata, pentru ca se vede treaba ca nu poti lasa pe mana conducerii FCER si a Marelui Rabin Hacohen bunurile comunitatilor evreilor din Romania, in special cimitirele si sinagogile!", ne-a declarat, revoltat, David Kahan. Dar chiar si pana la aceasta eventuala abrogare, autoritatile guvernamentale trebuie sa ia masuri pentru stoparea imediata a comertului cu "osemintele evreilor", spune Kahan: "indiferent de lege, Guvernul Romaniei trebuie sa se sesizeze din oficiu si sa ia masurile necesare pentru a stopa aceste profanari ale mormintelor evreiesti, chiar daca ele sunt facute de niste evrei! Autoritatile romane nu trebuie sa se spele pe maini si nici sa se teama ca puternicele organizatii evreiesti din lume ar putea lua apararea, in acest caz, FCER si Marelui Rabin Hacohen! Dimpotriva, semnalele noastre, pe care le primim la New York din Vestul Europei, din Israel, ca sa nu mai vorbesc de cele sosite de la alte organizatii evreiesti din America, sunt de revolta, de manie si se solicita implicarea imediata a Guvernului Romaniei in stoparea acestei mizerabile afaceri pusa la cale de cativa indivizi care n-au nici o legatura cu spiritul iudaic! Dimpotriva, daca nu se implica si lasa in continuare gasca de la conducerea FCER si pe rabinul Hacohen sa-si faca mendrele si sa vanda in continuare osemintele stramosilor nostri, de-abia atunci si numai in acest caz vom protesta foarte dur impotriva Guvernului Romaniei!", ne-a declarat presedintele David Kahan, prin resedinta caruia au trecut, in cautare de sprijin, cam toti liderii din politica romaneasca post-decembrista, fie ei de stanga sau de dreapta.
"Marele Rabin Hacohen sa plece din Romania!"
"Marele Rabin de Romania Menahem Hacohen trebuie sa plece imediat din Romania, el nu reprezinta interesele evreilor din Romania, el se reprezinta doar pe sine, nu are ce cauta in tara aceasta minunata numita Romania, in care foarte multi dintre inaintasii nostri au stralucit si au pus umarul, din greu, la propasirea ei! Sa-si ia catrafusele si sa plece unde o vedea cu ochii, sa vanda cimitire evreiesti si sa ia spert acolo unde va fi lasat! Aici, in Romania, noi evreii ortodocsi din America originari din Romania nu-i permitem sa faca un asa comert mizerabil cu sufletele si cu memoria stramosilor nostri!", ne-a spus, aproape plangand, David Kahan.
Specialistii americani au detectat mormintele
Prin contractul de vanzare-cumparare nr. 1722 din 3 septembrie 2004, Fredi Deac, presedintele Comunitatii Evreilor din Bistrita, a vandut vechiul cimitir evreiesc din orasul bistritean Beclean sotilor Nelu si Doina Poenar. Conform documentelor aflate in posesia noastra, Deac, in baza delegatiei nr. 205/11.08.2004 si a Hotararii nr. 8137/1910/2001 a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, a vandut "gradina in intravilan", in suprafata totala de 1640 mp, contra sumei de 6560 de dolari. Vanzarea cimitirului din Beclean se pare ca a fost importanta din moment ce la ea a participat insasi Marele Rabin de Romania Hacohen, imortalizat intr-o poza pe care o publicam. Marele Rabin de Romania, conform surselor noastre din Beclean, a vrut sa-i asigure pe cumparatori ca "nu sunt probleme cu oasele", ca in cimitirul vechi nu mai sunt morminte! Si ca sa-i asigure pe sotii Poenar de aceasta situatie, rabi a bagat lama buldozerului pe pamantul cimitirului, a rascolit pamantul peste tot si n-a iesit nici un os, astfel incat vanzarea este "cusher"! Asta in ciuda faptului ca o echipa de specialisti adusi din America de David Kahan, dotata cu aparate ultraperformante de detectie, a gasit oase omenesti, alte ramasite ba chiar si pietre funerare acoperite de pamant, ingropate intentionat, se pare, pentru a nu deranja vanzarea!
Localnicii din Beclean confirma
Ion Gorun, fost ingrijitor al vechiului cimitir evreiesc din Beclean ne-a declarat ca in "gradina" vanduta sotilor Poenar "exista inca pietre funerare iar cercetarile <<americanilor cu aparate>> (n.r. - specialistii adusi de la New-York de David Kahan) au scos ca exista morminte acolo.". Dupa informatiile pe care le are, Gorun ne-a spus ca Nelu Poenar, noul proprietar al fostului cimitir ar intentiona sa edifice pe teren o vila somptuoasa. "Deocamdata a facut diverse lucrari, a tras apa, mi se pare, dar nu s-a apucat inca sa construiasca. Vreau sa va spun ca si mie mi s-a propus sa cumpar o parte din cimitir, acum vreo zece ani, dar eu nu am vrut, ca mi-a fost nu stiu cum, nu e omeneste sa construiesti ceva pe un cimitir, fie el si vechi! Dar de faneata m-am ocupat, asta am avut curaj s-o fac, dar am renuntat ca nu mai are cine sa ma ajute sa tin faneata!", ne-a mai declarat Ion Gorun, fost ingrijitor al cimitirului vechi din Beclean.
Evreii din America solicita implicarea premierului
Trebuie amintit aici ca Fredi Deac, asistent medical de meserie si sef al comunitatii evreiesti din Bistrita, s-a opus, conform marturisirilor presedintelui David Kahan, infiintarii unei comisii tripartite - comunitatea locala - evreii bistriteni din America - Consiliul Judetean Bistrita, care sa rezolve situatia cimitirelor evreiesti vechi din Bistrita-Nasaud. "Ii era teama, probabil, ca le stricam afacerile! Tin sa va spun ca domnul Marinescu, presedintele CJ Bistrita-Nasaud, a fost de acord cu noi, era foarte deschis la aceasta idee, a identificarii si apoi a renovarii si a intretinerii cimitirelor vechi evreiesti, dar mi-a spus apoi ca Fredi Deac l-a abordat ca sa-i spuna ca nu este de acord cu aceasta comisie, ca problema cimitirelor este numai a comunitatii si nimeni nu are a se amesteca in asa ceva. Si atunci, domnul Marinescu, mi-a spus, cu scuzele de rigoare, ca n-are ce face daca asta e dorinta sefului comunitatii bistritene!". David Kahan a tinut inca o data sa solicite, prin intermediul ziarului ZIUA, personal premierului Tariceanu, implicarea autoritatilor romane in stoparea vanzarii cimitirelor de catre FCER si Marele Rabin de Romania, pentru a nu se ajunge la situatia, regretabila pentru toata lumea, a reclamarii guvernului roman la CEDO precum si la alte instante internationale. "In nici o tara civilizata din lume nu se vand cimitire, indiferent ale cui sunt! Este inadmisibil iar guvernul trebuie sa ia masuri peste capul acestor indivizi care se erijeaza in reprezentantii bietilor evrei romani! Noi il vom sustine pe domnul prim ministru Calin Popescu Tariceanu si va avea parte de toata gratitudinea noastra!", ne-a mai spus David Kahan.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.