Monedele statelor cu economii emergente ar putea consemna alte deprecieri semnificative, in cazul in care majorarea dobanzilor la nivel mondial va determina retragerea investitorilor de pe pietele locale de capital, apreciaza o serie de analisti inte

Monedele statelor cu economii emergente ar putea consemna alte deprecieri semnificative, in cazul in care majorarea dobanzilor la nivel mondial va determina retragerea investitorilor de pe pietele locale de capital, apreciaza o serie de analisti intervievati de Reuters, informeaza Mediafax. Sume de ordinul zecilor de miliarde de dolari au fost investite pe pietele de capital din economiile emergente, in ultimii ani, ceea ce a influentat, in mod decisiv, aprecierea modelelor acestor state.
Aceasta situatie se inverseaza, iar scaderea cotatiilor monedelor tarilor cu economii emergente ar putea continua, in contextul corelatiei existente intre evolutiile pietelor titlurilor de valoare si situatia valutelor.

A crescut aversiunea fata de risc

"Investitorii cauta scuze pentru a vinde titlurile de valoare. Am avut crestere, timp de mai multi ani, si mai pot fi obtinute profituri importante", a declarat John Davitte, director de cercetare pentru pietele emergente, la IDEAglobal din Londra.
Cresterea recenta a aversiunii investitorilor fata de risc a determinat pierderea a circa 30% din capitalizarea de piata a Burselor din India si Turcia, intr-o luna, ceea ce a afectat in mod semnificativ monedele nationale ale acestor tari.
Rezerva Federala ar putea majora din nou ratele dobanzilor, in aceasta saptamana, si orice indicatii privind noi cresteri influenteaza in mod negativ pietele in curs de dezvoltare.
Firma de consultanta Emerging Portfolio Fund Research estimeaza ca, in primele cinci luni ale acestui an, au fost plasate pe pietele de capital din statele emergente fonduri totale de 33 miliarde de dolari, in crestere fata de valoarea de 20 miliarde de dolari consemnata in aceeasi perioada a anului trecut.
In perioada de trei saptamani incheiata pe 8 iunie, investitorii au retras de pe aceste piete 8,5 miliarde de dolari.
Valutele afectate au fost realul, moneda nationala a Braziliei, peso, din Chile, lira - Turcia si randul - Africa de Sud.
Moneda nationala a Turciei s-a depreciat cu 23% in raport cu dolarul, fata de cursul de schimb de la inceputul lunii aprilie, dar analistii anticipeaza o revenire, dupa ce banca centrala a majorat rata dobanzii cu 2,25%, duminica.
Pietele financiare din Asia nu au consemnat scaderi semnificative, dar Thailanda, Coreea de Sud si India au majorat ratele dobanzilor, in aceasta luna, iar analistii previzioneaza adoptarea unor masuri similare in Hong Kong si Taiwan, in aceasta saptamana.
Pietele de capital din India si Indonezia au scazut cu peste 20%, dupa ce, in luna mai, au crescut la niveluri record.
Jan Lambregts, director de cercetare la filiala Rabobank din Singapore, apreciaza ca mentinerea nivelului dobanzilor, pana la stabilizarea pietelor de capital, ar fi fost mai avantajoasa pentru unele state.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.