Daca nici in cursul acestei saptamani discutiile ce se vor derula la Geneva nu vor ajunge la o solutie pentru a scoate din impas negocierile privind liberalizarea comertului mondial, sunt toate sansele ca ciclul Doha, lansat in urma cu aproape 5 ani

Daca nici in cursul acestei saptamani discutiile ce se vor derula la Geneva nu vor ajunge la o solutie pentru a scoate din impas negocierile privind liberalizarea comertului mondial, sunt toate sansele ca ciclul Doha, lansat in urma cu aproape 5 ani de zile, sa esueze definitiv.
Saptamana aceasta se anunta a fi cruciala pentru soarta comertului mondial. Supravietuirea ciclului Doha, al carui obiectiv este sa faciliteze circulatia bunurilor si a serviciilor, depinde in intregime de deciziile care vor fi luate in urmatoarele zile la Geneva, se arata intr-un material publicat in editia electronica a cotidianului Le Figaro. Directorul general al Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), Pascal Lamy, a invitat la aceasta intrunire toate statele membre ale organizatiei, intr-un gest care prefigureaza deja o runda de discutii extrem de incordate.
Pe langa comisarul european al Comertului, Peter Mandelson, care reprezinta interesele Uniunii Europene, vor fi prezenti la discutii demnitari din aproape toate statele europene, si in special din cele care sunt privite indeaproape de chestiunile discutate, precum Franta, Germania, Marea Britanie. Prezentarea cu numai cateva zile in urma a unui proiect de acord intre neozeelandezul Crawford Falconer si canadianul Don Stephenson, responsabili ai grupului de negocieri pentru produsele agricole si industriale din OMC le dau deja frisoane participantilor: diferentele de pozitii dintre statele membre au devenit infinit de mari.
Textul privind sectorul agricol, care va constitui baza discutiilor de la aceasta intrunire, are nici mai mult nici mai putin de 760 de paranteze, care semnifica punctele aflate inca in litigiu in privinta carora trebuie gasita o solutie si un acord.
In ceea ce priveste produsele industriale, situatia pare sa fie si mai dramatica: Don Stephenson s-a multumit cu prezentarea actualului context si si-a recunoscut incapacitatea de a obtine pozitii consensuale.

Pozitia Statelor Unite

Daca noua intalnire nu va realiza nicio evolutie clara si decisiva, atunci acest ciclu de negocieri, lansat in 2001, se va releva finalmente ca o ilustrare a esecului globalizarii.
Facilitatea ''Trade promote authority'', care il autorizeaza pe presedintele american George W. Bush sa incheie acorduri comerciale fara ca, Congresul sa le mai poata amenda ulterior va expira in iunie, anul viitor, si este greu de crezut ca va mai fi prelungita.
In acest fel, decembrie 2006 apare ca fiind termenul limita pentru incheierea unui acord cu Statele Unite.
Asupra celor trei capitole principale ce vor fi prezentate in aceasta saptamana - subventii agricole directe (varsate direct exploatatorilor), scaderea taxelor vamale pentru produsele agricole si pentru cele industriale - participantii vor trebui deci sa se pregateasca pentru concesii. In timp insa ce Statele Unite si Brazilia precum si alti exportatori agricoli asteapta de la UE o noua oferta pentru scaderea taxelor vamale, Washingtonul continua sa fie criticat pentru propunerile mult prea modeste privind reducerea subventiilor agricole.
In plus, tarile dezvoltate cer ca grupul tarilor emergente, G20, sa faca un gest mult mai larg de deschidere a pietei pentru importul de produse industriale.
Daca pana acum Europa era tinta tuturor criticilor pentru impasul in care au ajuns aceste negocieri, in ultima vreme privirile par sa se indrepte supra Statelor Unite, care refuza in continuare sa schiteze cea mai mica intentie de modificare a ajutoarelor agricole.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.