"Vorbiti de minciuni. Dar adevarul unde e? Ce ati facut voi?", striga o pensionara catre mai marii partidului, care o iau repede din loc. Altii le zambesc in fata si comenteaza pe la spate: "Multumim, multumim.... Da' ce bine am mai dus-o si pe timpul vostru!". Soferii care au norocul sau ghinionul sa prinda semaforul, primesc si ei in dar brosurile cu pricina. Acestea aterizeaza in secunda doi pe bordul autoturismelor. In drumul spre Teatrul National, presedintele PSD ocheste o femeie care se odihneste pe o bordura. Simtind ca e rost de o poza, Geoana se aseaza langa ea si incepe sa-i spuna despre "faptele si minciunile Aliantei portocalii". Femeia da cuviincios din cap si face cateva comentarii de bun simt. Cand camerele de vedere se opresc din filmat, se ridica si presedintele partidului care porneste spre militantii PSD. Incepe sa faca poze si sa dea interviuri. In plan are sa plece in Pitesti, sa continue ofensiva PSD. Isi pune insa in minte sa plece in Piata Victoriei, la Guvern, unde Sorin Oprescu si sectorul 1 al PSD faceau aceeasi actiune, la indigo. Zis si facut. Coboara doua-trei scari spre metrou, dar cand intoarce capul: surpriza! Nici un pesedist nu-l urma. Sesizand ridicolul situatiei, mai marele PSD il ia de-o aripa pe Vanghelie si pe cativa apropiati si se posteaza la o terasa, unde isi ineaca amarul intr-un pahar cu suc. Vrand-nevrand, finalul actiunii pesediste il gaseste pe Geoana la Mioveni - Pitesti, unde liderul PSD are misiunea de a o lua de la capat cu "minciunile si promisiunile neonorate" ale Aliantei.
Geoana vrea "mortal kombat" cu Alianta
PSD a declansat, ieri, un "razboi total aliantei portocalii", organizand ieri, demonstratii de protest in toata tara in care au prezentat "Faptele si minciunile Aliantei portocalii" la 500 de zile de guvernare. Startul a fost dat de la Bucuresti, de presedintele partidului Mircea Geoana, care ca un adevarat erou de film a vorbit despre razboi si despre "daramarea" Aliantei de la Putere. "Esecul Aliantei nu este cauzat de anumiti ministri sau de structura Guvernului, ci insasi filosofia de baza, constructia lor politica, principiile sociale care sunt profund gresite si falimentare. Intreaga lor abordare ideologica si politica este o mare inselaciune. Ce este croit stramb pe minciuna si incompetenta nu poate fi indreptat sau carpit, el trebuie daramat din temelii", a apreciat Geoana. El a avertizat: "PSD intra in lupta cu toate fortele si ne vom lupta pana cand incompetenta alianta portocalie dispare definitiv, ca si defuncta conventie democratica". Geoana a evitat insa sa raspunda la intrebarea daca PSD va sustine un eventual Guvern minoritar sau daca are in vedere eventualele intelegeri politice pre sau postelectorale "Pana atunci, razboi total!", a spus Geoana. Liderul PSD a prezentat si un bilant al actualei guvernari, cuprins si intr-o brosura editata de PSD, intitulata "Fapte si minciuni ale PNL-PD". Despre acelasi subiect s-a discutat, o ora mai tarziu in toata tara, unde liderii partidului au tinut conferinte de pesa si au impartit fluturasi anti-Alianta. (R.A.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro