Presedintele Traian Basescu a anuntat ca in discursul pe care il va sustine astazi, la 17.30, in fata Parlamentului - pentru prima data de la preluarea mandatului - va face un apel la solidaritate pentru interesele legate de aderarea Romaniei la UE.
Presedintele Traian Basescu a anuntat ca in discursul pe care il va sustine astazi, la 17.30, in fata Parlamentului - pentru prima data de la preluarea mandatului - va face un apel la solidaritate pentru interesele legate de aderarea Romaniei la UE. "Maine (luni - n.r.) voi tine un discurs la Parlament in care voi face un apel la solidaritate cu noi insine, cu interesele noastre generale, un apel legat de intrarea in UE la 1 ianuarie 2007", a declarat ieri Basescu, citat de Mediafax. Presedintele a facut aceste declaratii la Bookfest, unde a dat curs invitatiei jurnalistului Traian Ungureanu, care si-a lansat doua carti intitulate "Razboiul timpurilor" si "Tehnica neputintei la romani". Seful statului a precizat ca Romania va intra in UE la 1 ianuarie 2007, insa cu un nivel de pregatire "mediocru". El a adaugat ca prin intrarea in UE, Romania are sansa de a se gandi la prosperitate. El a apreciat ca Romania va fi, in urmatorii 15 ani, "o surpriza placuta pentru Europa" si ca intrarea in UE va fi benefica din primul moment. "Romania este o tara mare, al saptelea stat ca marime din UE, care are un potential uman foarte bun si, astfel, Romania va fi o surpriza placuta pentru Europa, cu conditia sa ne valorificam sansele", a spus Basescu. El a felicitat Guvernul pentru deciziile referitoare la liberalizarea nivelului preturilor. "Guvernul a facut bine ca a dat drumul la preturi, socurile intrarii in UE vor fi astfel foarte mici", a afirmat presedintele. (A.H.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.