Handbalul feminin romanesc a inregistrat, sambata seara, in localitatea sarba Kragujevac, cel mai amar esec din istorie, reprezentativa tricolora ratand in premiera calificarea la Campionatul European din Suedia. Dupa un retur identic cu meciul tur d
Handbalul feminin romanesc a inregistrat, sambata seara, in localitatea sarba Kragujevac, cel mai amar esec din istorie, reprezentativa tricolora ratand in premiera calificarea la Campionatul European din Suedia. Dupa un retur identic cu meciul tur din barajul Euro 2006 de la Bucuresti, cand, in repriza secunda a avut 19 minute in care a marcat doar doua goluri, in timp ce adversarele au marcat de 12 ori, echipa pregatita de Gheorghe Tadici (foto stanga) si Dumitru Musi s-a "blocat" in partea a doua a meciului si a terminat doar la egalitate confruntarea din Serbia, scor 26-26 (13-9), desi la revenirea de la vestiare a condus pe tabela de marcaj la o diferenta de sase goluri. De altfel, ca si in Sala Polivalenta "Ioan Kunst Ghermanescu", tricolorele au inceput foarte bine intalnirea si au pus rapid stapanire pe joc, lasand impresia ca pot rasturna balanta calificarii in favoarea lor, in ciuda avantajului pe care-l aveau adversarele, care castigasera in mod inexplicabil partida tur, cu scorul de 25-21. Din pacate, "scenariul" de la Bucuresti s-a repetat, spre disperarea antrenorului Gheorghe Tadici, care n-a mai reusit sa gaseasca solutii salvatoare, asa cum a facut-o la ultima editie a Campionatului Mondial din Rusia, unde tricolorele au obtinut o performanta istorica, urcand pe cea de-a doua treapta a podiumului de premiere. Si ca totul sa fie un cosmar din care handbalul feminin romanesc nu a reusit sa iasa la Kragujevac, in ciuda eforturilor deosebite ale "cerberului" Luminita Hutupan-Dinu, care a gasit cheita portii sale si a ascuns-o minute-n sir, a fost suficienta o ratare blestemata de la 7 metri in minutul 37. Din acel moment, de la scorul de 17-11 pentru Romania, elevele antrenoarei Anja Andersen s-au trezit din pumni si s-au napustit spre poarta noastra, in vreme ce tricolorele pareau sa fi uitat peste noapte jocul de la semicerc. Astfel, pe fondul unei neputinte dezolante in tabara noastra, gazdele refac incet si sigur handicapul si egaleaza la 17, in vreme ce ratarile si gafele copilaresti fac casa buna cu reprezentantele lotului tricolor. Spre final, cand s-au desprins la o diferenta de patru goluri, jucatoarele din Serbia reduc motoarele si permit echipei noastre sa egaleze, dar calificarea este jucata, fiind pentru prima data in istorie cand o vicecampioana mondiala rateaza biletele pentru turneul final al Campionatului European. "Calificarea am pierdut-o mereu in repriza secunda. Marile perdante sunt jucatoarele. Pentru JO 2008 va trebui sa se faca schimbari", a gasit puterea sa declare la final antrenorul Gheorghe Tadici, care are ca obiectiv contractual cu FRH obtinerea unei medalii olimpice la JO de la Beijing. Pentru statistica, golurile echipei noastre au fost marcate de Galca (5), Lecusanu si Elisei-Ardean (cate 4), Varzaru si Meirosu (cate 3), Gatzel si Maier (cate 2), Bradeanu, Bese si Luca (cate 1), in vreme ce de la adversare s-a remarcat Petrovici, cu opt goluri.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.