Presedintele Traian Basescu a obtinut de la Jacques Chirac promisiunea ca Franta va ratifica Tratatul de aderare a Bulgariei si Romaniei la Uniunea Europeana inainte de prezentarea Raportului de monitorizare al Comisiei Europene de la mijlocul lunii

Presedintele Traian Basescu a obtinut de la Jacques Chirac promisiunea ca Franta va ratifica Tratatul de aderare a Bulgariei si Romaniei la Uniunea Europeana inainte de prezentarea Raportului de monitorizare al Comisiei Europene de la mijlocul lunii octombrie. Basescu a efectuat a doua sa vizita la Paris de la preluarea mandatului special pentru a obtine o data certa pentru ratificarea Tratatului. Vizita de lucru a lui Basescu se anunta destul de dificila intr-o tara in care predomina euroscepticismul, insa presedintele a reusit sa-l convinga pe omologul sau francez sa sustina aderarea Romaniei la 1 ianuarie 2007.

Ratificare grabita de catre Senatul francez

Daca la vizita din noiembrie 2005, Chirac l-a primit pe Basescu cu raceala, acum convorbirea celor doi s-a prelungit cu mai bine de jumatate de ora.
"De altfel, consilierii de la Palatul Elysée spun ca daca intalnirea cu Chirac dureaza cu un sfert de ora mai mult, a fost bine, iar daca dureaza o jumatate de ora in plus, atunci discutia a fost excelenta", a spus satisfacut Basescu, citat de agentia Mediafax. La finele discutiei, Basescu a putut anunta ca Tratatul va fi supus spre ratificarea Adunarii Nationale, Camera inferioara a Parlamentului francez, la sfarsitul lunii iunie, in timp ce Senatul va fi invitat sa se pronunte pe data de 2 octombrie, cu putin inainte de Raportul Comisiei Europene. Dupa spusele lui Basescu, Chirac a dat asigurari ca ratificarea se va face cu o majoritate confortabila.
La intalnirea dintre Basescu si Christian Poncelet, presedintele Senatului, acesta din urma a spus ca senatorii ar dori chiar ca Tratatul sa fie ratificat in cursul acestei sesiuni parlamentare.
"Dorinta pe care o formulam noi, senatorii, si vorbesc si despre Eduard Balladur (presedintele Comisiei de politica externa a Adunarii Nationale - n.r.), este sa putem ratifica inainte de sfarsitul actualei sesiuni, fie pe 30 iunie, fie pe 10 iulie, astfel incat sa fie ratificat cand presedintele Chirac va merge in Romania, in septembrie, pentru sommet-ul francofoniei", a declarat Poncelet.
Deocamdata, Guvernul trebuie sa trimita Legea de ratificare la Adunarea Nationala.

Intelegere franco-germana pentru Romania

In ceea ce priveste data aderarii, Franta sprijina integrarea Romaniei de la 1 ianuarie 2007. "Am fost asigurat ca opinia publica franceza sustine aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Presedintele Chirac vede pentru Romania o singura data la fel cum o vedem si noi, 1 ianuarie 2007", a declarat Basescu pentru un post de televiziune. Daca seful statului a spus ca Chirac nu are rezerve fata de aderarea Romaniei, se pare ca atitudinea fata de Bulgaria este diferita, Basescu refuzand sa comenteze pozitia francezilor fata de bulgari. Chirac l-a informat pe Basescu ca a discutat cu cancelarul german Angela Merkel subiectul aderarii Romaniei si au convenit ca cele doua tari sa-si sincronizeze procedurile de ratificare dand astfel un semnal pentru tarile UE care inca mai asteapta Raportul Comisiei Europene.
Graba cu care Franta doreste sa ratifice Tratatul de aderare arata o schimbare de atitudine fata de Romania, dupa o perioada in care relatiile bilaterale au cunoscut o usoara racire. In plus, semnalul dat de Franta este unul foarte important intrucat aceasta devenise foarte rezervata fata de procesul de extindere al Uniunii Europene. Faptul ca Franta si Germania, o alta tara rezervata fata de aderarea Romaniei, au convenit sa grabeasca ratificarea si sa adopte o pozitie comuna elimina un obstacol major in calea integrarii la 1 ianuarie 2007.

Atentionare pentru Guvern

De la Paris, presedintele a admonestat din nou Guvernul pentru existenta a prea multe stegulete galbene marcate in ultimul Raport al Comisiei Europene. Acest lucru a fost remarcat si de catre Jacques Chirac.
"Din pacate, din cele 40 de stegulete galbene din octombrie, 30 se regasesc si in Raportul din mai. Daca ar fi fost invers, din 40, doar 10 sa se regaseasca in actualul Raport, era un semn de seriozitate.
Noi am facut tocmai invers, dar am convingerea ca Executivul roman a inteles ca batalia nu este numai cu steguletele rosii, ci riscul de a pierde stegulete galbene care sa redevina rosii este foarte mare si atunci trebuie acordata maxima atentie si acestei zone, care nu arata nimic altceva decat mediocritate", a declarat Basescu. El a spus ca autoritatile de la Bucuresti trebuie sa aleaga modul in care vom intra in UE: ca o tara mediocra, dar sustinuta de tarile Uniunii, sau ca o tara capabila de performanta.

Curierul National

Sursa: Curierul National



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.