Reprezentantii ANL au adus in instanta un document care dovedea ca terenul revendicat de Radu Fotino nu se suprapune ca amplasament cu terenul pe care agentia a inceput constructiile. De cealalta parte, reprezentantul familiei Fotino a respins sustinerile ANL si a solicitat instantei sa nu permita continuarea lucrarilor.
In alta ordine de idei, in urma cu mai bine de o luna, Tribunalul Bucuresti a decis trimiterea la Parchet a unei parti din dosarul in care ANL il acuza de inselaciune pe revendicatorul unor terenuri din cartierul Henri Coanda, Ion Radu Fotino, pentru ca actele in cauza sa fie verificate de anchetatori. ANL a depus plangeri penale impotriva mai multor persoane implicate in revendicarea unui teren de 26 de hectare, situat in localitatea Voluntari, langa Bucuresti.
Avocatul lui Ion Radu Fotino, Daniela Slobodeanu, declara, la acea data, ca nu isi insuseste actele despre a caror legalitate se discuta, pe motiv ca acestea nu au fost emise sau folosite de clientul sau. In atare conditii, completul de trei judecatori al Sectiei a- IV-a Civila a Tribunalului Bucuresti a decis trimiterea acestei parti din dosar la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 3, pentru cercetari. Totodata, instanta a decis suspendarea procesului civil pana la o solutie a procurorilor. (M.V.R.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro