...si tot asa o tine pianistul Harry Tavitian (foto), care a fost invitat sa sustina o serie de cantari in "orase cu traditie intr-ale jazz-ului". Miniturneul romanesc incepe azi (30 mai), cu un solo la Resita si se continua in duet cu percutionistul
...si tot asa o tine pianistul Harry Tavitian (foto), care a fost invitat sa sustina o serie de cantari in "orase cu traditie intr-ale jazz-ului". Miniturneul romanesc incepe azi (30 mai), cu un solo la Resita si se continua in duet cu percutionistul Cserey Csaba, in Harghita. Concertele cu Cserey Csaba poarta titlul "Arta dialogului" si vor avea loc la Gheorgheni (31 mai), Miercurea Ciuc (1 iunie) si Odorheiu Secuiesc (2 iunie).
Despre aceasta noua aventura muzicala, pianistul ne-a declarat ca: "A fost o surpriza foarte placuta invitatia pe care am primit-o de a concerta din nou la Resita si in Harghita. Inainte de 1989 in Romania existau numeroase cluburi de jazz in tara, care au inceput prin a organiza auditii, la care s-a adaugat apoi si organizarea de concerte. Datorita pasiunii si sacrificiilor conducatorilor de cluburi, se formase un public de jazz foarte bun. Cele din Resita si Miercurea Ciuc erau si ele foarte active. Intalnirile noastre de la festivalurile care se organizau in acea vreme, cu fanii veniti de la cluburile din toata tara, erau o sarbatoare a prieteniei intru jazz. La festivaluri si la concerte eram o adevarata familie. Din pacate, dupa '89 toata viata jazzistica din Romania a fost bulversata din cauza importului de subcultura din Occident. In ultimii ani se simte o revigorare in privinta concertelor. Ceea ce apreciez eu cel mai mult - si e si cazul acestor concerte - este reinnodarea firului in orase cu traditie in miscarea jazzistica romaneasca, unde s-au pastrat valorile care anima jazzul - bucuria creatiei spontane, pentru muzicieni si public deopotriva, prietenia si respectul. Slava Domnului, cu ajutorul unor oameni daruiti acestei arte care fac eforturi sa organizeze concerte si in comunitati mai mici, exista o contrapondere la festivalurile care, desi sunt organizate pe bani publici (multi), sunt inegale calitativ si sunt organizate uneori pornind de la interese de grup. Si din pacate, in acest din urma caz, cel care sufera este publicul. In Harghita voi canta in duo cu Cserey Csaba, un muzician deosebit, din pacate putin cunoscut in mediile <<oficiale>> din jazzul romanesc. Este un percutionist satmarean foarte creativ si cu multa sensibilitate muzicala. Am cantat impreuna in duo, trio sau ca invitat al formatiei mele Orient Express la Satu Mare, Constanta, Cluj, Oradea, Sibiu. Asta vara am cantat in duo la Festivalul Valea Artelor de la Kapolcs din Ungaria. La concertele de la Resita, Miercurea Ciuc sau Odorheiu Secuiesc publicul a fost totdeauna la inaltime. Resita avea chiar o formatie foarte buna de dixiland, condusa de trompetistul Francisc Troner. Concertul de la Gheorgheni este o premiera pentru mine, mai ales ca este un oras intemeiat de stramosii mei armeni, in urma cu peste trei secole. (L.I.)

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.