Ursus Breweries, al doilea mare jucator de pe piata locala a berii, a inregistrat in anul financiar trecut (aprilie 2005 - martie 2006) o crestere de 22% a cifrei de afaceri, pana la aproape 150 de milioane de euro . "Ursus Breweries si-a imbunatatit performanta datorita cresterii marjei profitului din exploatare (EBITA), ca urmare a eficientizarii procesului de productiei, atingand astfel o cota de piata estimata la 23%", informeaza grupul SABMiller. In anul financiar 2004, compania Ursus Breweries a inregistrat o cifra de afaceri de 122 milioane de euro si o crestere a volumului vanzarilor de 15% fata de anul anterior, pana la 3 milioane de hectolitri.
In acelasi timp, vanzarile au crescut cu doar 5% in volum, sub nivelul de 8% al industriei de profil, ca urmare a limitarii capacitatilor de productie, in special pe segmentul berii la PET, potrivit rapoartelor internationale ale SABMiller. Filiala locala a SABMiller, numarul doi pe piata mondiala, a continuat sa se concentreze pe marca Ursus Premium, care a inregistrat in anul trecut o crestere de 9% fata de 2004. O alta marca a companiei, Timisoreana Lux, a inregistrat un ritm de crestere foarte puternic, de 48%, pe fondul largirii retelei de distributie. Din portofoliul Ursus Breweries fac parte trei dintre cele mai cunoscute marci de bere de pe piata locala: Ursus, Timisoreana si Ciucas. Alaturi de acestea, compania mai produce Peroni si Stejar Strong Beer si importa marca Pilsner Urquel.
Timisoreana Lux, crestere de 48%
Anul trecut, consumul de bere a crescut cu 4,7%, pana la 15,2 milioane de hectolitri, ceea ce a adus veniturile totale ale principalilor jucatori la 600 de milioane de euro. Cresterea a fost determinata in principal de majorarea vanzarilor de bere la PET, cu 43,5% in 2005 fata de anul anterior. In urma acestei evolutii, berea la PET detinea, la sfarsitul lui 2005, cam o treime din piata. Cei mai importanti jucatori din piata sunt Brau Union, Ursus Breweries, Interbrew si United Romanian Breweries Bereprod, care detin aproape 80% din piata, cu o cota mai mica activand European Drinks si Bere Mures.
Desi Ursus Breweries mizeaza in acest an pe segmentul premium al berii, tendinta adoptata de majoritatea jucatorilor din aceasta industrie vizeaza investitiile in segmentul PET. Aceasta pentru ca studiile de piata privind obiceiurile de consum ale romanilor au relevat interesul consumatorilor de bere pentru un recipient mai mare si, totodata, preferinta acestora pentru recipientul de 1 litru. De asemenea, studiile arata ca perceptia consumatorilor in ceea ce priveste ambalajul PET incepe sa se schimbe, datorita investitiilor masive ale producatorilor, dar si inovatiilor aduse, in timp, acestui tip de ambalaj. Desi in crestere, consumul anual de bere pe persoana, de 70 de litri, ramane inca scazut in comparatie cu alte tari din regiune - 83 de litri in Ungaria, 77 de litri in Polonia, 74 de litri in Slovenia sau 90 de litri in Slovacia. Liderul absolut al regiunii ramane Cehia, cu un consum anual de 161 litri/cap de locuitor.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro