Tribunalul Bucuresti a admis, in parte, cererea de ridicare a sechestrului asigurator instituit de procurorii Parchetului instantei supreme asupra actiunilor Grupului Rompetrol Rafinare SA.
Mai exact, magistratii au decis ridicarea sechestrului
Tribunalul Bucuresti a admis, in parte, cererea de ridicare a sechestrului asigurator instituit de procurorii Parchetului instantei supreme asupra actiunilor Grupului Rompetrol Rafinare SA.
Mai exact, magistratii au decis ridicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile sau imobile ale Rompetrol Rafinare, dar au decis mentinerea sub sechestru a unui pachet de 25,8% din actiunile detinute de The Rompetrol Group. Decizia a fost atacata cu recurs la Curtea de Apel Bucuresti. "Am facut recurs, cu speranta ca vom obtine inlaturarea si a restului sechestrului, fie in cadrul recursului declarat de Rompetrol Rafinare, fie in cursul judecarii plangerii introduse de The Romeptrol Group, care are termen 7 iunie", au declarat, citati de Mediafax, reprezentantii companiei.
Ordonanta Parchetului
La sfarsitul lunii februarie, Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a cerut instituirea sechestrului asigurator pe un pachet de 25,8% din actiunile Rompetrol Rafinare, aflate in proprietatea Rompetrol Group, precum si pe bunurile mobile sau imobile ale Rompetrol Rafinare.
Oficialii Rompetrol au precizat ca ordonanta prin care s-a instituit sechestrul nu individualizeaza care anume bunuri mobile sau imobile ale Rompetrol Rafinare urmau sa fie efectiv sechestrate.
In ceea ce priveste instituirea sechestrului pe actiuni, reprezentantii companiei au afirmat ca s-a pus sechestru doar pe 25,8%, si nu pe toate actiunile detinute de Rompetrol Group la Rompetrol Rafinare pentru ca restul se aflau sub gaj.
"O parte din actiunile detinute de Rompetrol Group la Rompetrol Rafinare se aflau sub gaj, garantand credite destinate aprovizionarii cu titei, respectiv unor proiecte de dezvoltare a activitatilor companiilor romanesti ale Grupului", au explicat oficialii Rompetrol. (G.T.)
Cererea de arestare a lui Stephenson si Hart discutata in iunie
Curtea de Apel Bucuresti va lua in discutie, in data de 13 iunie, cererea de arestare a celor doi cetateni americani, Philip Stephenson (foto stanga) si Colin Hart (foto dreapta), care sunt cercetati, alaturi de Dinu Patriciu, in dosarul Rompetrol. In urma cu o saptamana, Tribunalul Bucuresti a hotarat ca acestia sa fie anchetati in stare de libertate.
Procurorii Parchetului instantei supreme au facut recurs insa recurs fata de aceasta decizie. Procurorii de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie care instrumenteaza dosarul Rompetrol au cerut, din 16 februarie, arestarea cetatenilor americani Philip Stephenson si Richard Colin Hart, sustinand ca, incepand cu luna ianuarie, acestia s-ar fi sustras anchetei. (G.T.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.