De aproape doua luni, dupa scrutinul din 26 martie, in Ucraina s-au purtat negocieri dificile pe marginea formarii unei coalitii guvernamentale intre fostii aliati din timpul Revolutiei portocalii - Ucraina Noastra, formatiunea presedintelui Viktor Iuscenko, Blocul Timosenko si socialisti. Tratativele au intrat in impas in special din pricina insistentei Iuliei Timosenko de a-si prelua functia de premier, pe care a ocupat-o in perioada februarie-septembrie 2005, inainte de a fi demisa de presedintele Iuscenko. Ajungerea la un compromis a fost ingreunata si de refuzul ferm al partidului sefului statului fata de readucerea lui Timosenko in postul de premier. In schimb, Iulia Timosenko insista ca postul de sef al executivului trebuie sa fie acordat blocului sau, iar cel de presedinte al Parlamentului socialistilor, in timp ce Ucraina Noastra va trebui sa se multumeasca cu presedintia.
Potrivit ziarului Pravda, formatiunile politice implicate in negocieri trebuie sa ajunga cat de curand la un compromis intrucat prima sesiune a Parlamentului a fost programata pentru data de 25 mai. Dupa aceasta data, politicienii au la dispozitie doar o luna pentru formarea coalitiei, si inca 30 de zile pentru numirea noului guvern. In urma alegerilor legislative, opozitia pro-rusa (Partidul Regiunilor) a obtinut 186 de mandate dintr-un total de 450, depasind Blocul Timosenko (129) si Ucraina Noastra (81). (D.E.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Sărindarele din Postul Mare: Când se fac, cum se scriu pomelnicele și când se...
Sursa: garbo.ro
-
Andreea Esca spune sincer de ce nu și-a pensat niciodată sprâncenele: E...
Sursa: kudika.ro