Contraste valorice si stilistice

In ziua a patra, a cincea si a sasea a Festivalului de jazz de la Sibiu, editia 2006 (8-14 mai), alaturi de recitaluri care au entuziasmat publicul pana la delir, au existat, din pacate, si prestatii modeste, care nu si-au justificat prezenta pe scena acestui festival. (Despre primele zile - vezi ZIUA din 12 mai; voi reveni cu un ultim articol despre cele trei recitaluri de duminica seara si cu cateva concluzii).
Joi, la Sala Thalia, orchestra Filarmonicii sibiene l-a avut ca invitat in festival pe Florin Raducanu in tripla ipostaza de autor, pianist si dirijor al celor doua ample lucrari prezentate in aceasta seara in premiera absoluta: "Mapamond pictures" si "Tribute to Mary Magdalene". Daca Dumitru Bughici, Dumitru Capoianu si Cornel Taranu s-au distins in muzica romaneasca prin cateva elemente de jazz introduse in lucrarile lor de muzica simfonica, Florin Raducanu propune o sinteza de jazz si simfonic in maniera lui George Gershwin si a lui Leonard Bernstein. Demersul sau de tip neoromantic a fost foarte bine primit de un public numeros (alcatuit in majoritate din abonatii concertelor simfonice), si entuziast. Muzicienii de jazz invitati sa colaboreze la reusita acestui concert: Garbis Dedeian si Catalin Milea (saxofoane), Laurentiu Moise (trompeta), Pedro Negrescu (contrabas), Claudiu Purcarin (baterie) si Juan Carlos (percutie, Venezuela). La final a fost oferita ca bis piesa "Hermannstadt Jazz Town", de pe CD-ul cu acelasi titlu, lansat la aceasta editie (inregistrarea recitalului live al sextetului Florin Raducanu - invitat Tom Smith, trombon, SUA - la Jazz Festival Sibiu 2004).
Tot joi, la Casa Sindicatelor, din nou arhiplina, unul dintre punctele culminante ale acestui festival: World Saxophone Quartet, SUA. Intr-un fel au depasit, in altul nu asteptarile fanilor de jazz. Si asta pentru ca, pe de o parte, s-a insistat prea mult pe un free dominat de o excesiva agresivitate - disonante, stridente, intensitati sonore maxime derulate pe parcursul a 90 de minute. Norocul unora ca mine ca aceasta avalansa de sunete a fost intrerupta, din cand in cand, de solo-urile lui Jamaaladeen Tacuma la chitara bas (un adevarat Jimmy Hendrix al acestui instrument) si indeosebi de uluitoarea prestatie, atat in recital, cat si in jam-session, a bateristului Lee Pearson. Mainile sale de aur ar trebui asigurate la o banca in milioane de dolari sau euro. Rar mi-a fost dat sa asist la un recital free care sa-i cucereasca inclusiv pe fanii jazz-ului clasic. O explicatie ar fi aceea ca de mult publicul sibian si-a dorit jazz si din patria-mama, iar alta, cu siguranta, calitatea muzicienilor. Apropo de jam-session-ul din seara respectiva (cel mai reusit din festival) si de ai nostri: am fost incantat sa-i vad/ sa-i ascult, alaturi de Lee Pearson, pe Jorge Sylvester (saxofon alto, care canta la New York si cu al nostru Lucian Ban) si pe David Murray (saxofon tenor), pe Garbis Dedeian in forma buna/ obisnuita, dar, mai ales, intr-o incredibila ascensiune valorica pe C. Milea si L. Moise. Sa nu-i uitam, din World Saxophone Quartet, pe Oliver Lake (saxofon alto) si Hamiet Bluiett (saxofon bariton).
Vineri a fost o seara luxemburgheza, in care s-a remarcat indeosebi grupul Jeff Herr Corporation, cu un jazz-rock de foarte buna calitate (compozitii ale liederului, dar si piese semnate de M. Davis ori Fr. Hubard), in care au excelat Jeff Herr (baterie) si Carlos Nadozza (trompeta). Trio-ul Marc Mangen (pian), Olivier Stalon (bas) si Renaud Person (baterie) poate fi calificat drept onorabil, avand in vedere si jazz-ul clasic, mainstream, binevenit si bine primit (compozitii lirice ale pianistului, dar si piese de tip "standard") in contextul stilistic dominant din festival.
Recitalul care a deschis penultima seara i-a incantat doar pe tinerii fani de muzica pop, folk si rock, solista Hadara Levin Areddy (voce si pian) neavand nimic in comun cu jazz-ul, iar trio-ul de acompaniament (chitara electrica si acustica, chitara bas si baterie) si-a demonstrat aptitudini pentru jazz doar in jam-session. In schimb, formatia Beli Buba din Ungaria ne-a dovedit inca o data, daca mai era cazul, nivelul foarte inalt al scolii de jazz din tara vecina. Membrii acestui grup, fiecare avand si formatii proprii, Kalman Balog (tambal), Matyas Szandai (contrabas), dar mai ales Mihaly Dresch (saxofon tenor si alto, voce si fluier) si Ferenc Kovacs (vioara, trompeta si voce), in transfigurari jazz-istice de mare clasa, ofera un model de preluare si prelucrare creativa a folclorului vechi in etno-jazz. Nimic ostentativ, totul cu bun gust si cultura muzicala.

---

Despre autor: