Anuntul facut acum doua zile de catre Gigi Becali, conform caruia finantatorul stelist va oferi prime fotbalistilor de la Gloria in cazul in care acestia vor obtine un rezultat pozitiv in partida cu Rapid, din Giulesti, de maine seara (ora 20), din e
Anuntul facut acum doua zile de catre Gigi Becali, conform caruia finantatorul stelist va oferi prime fotbalistilor de la Gloria in cazul in care acestia vor obtine un rezultat pozitiv in partida cu Rapid, din Giulesti, de maine seara (ora 20), din etapa a 27-a a Diviziei A, a starnit controverse la Bistrita. "Eu am sa vorbesc cu echipa, direct cu jucatorii, o sa las banii acolo si le zic <<luati!>>, asa cum am facut si cu Farul. Si sa vedeti cum se vor intampla surprize mari", a spus Gigi Becali, in ciuda faptului ca Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua, a declarat ca suspecteaza partida din Giulesti ca ar fi aranjata.
Horoba: "Sa-si tina banii!"
Sefii Gloriei, mai precis presedintele Jean Padureanu si vicepresedintele Ioan Horoba (foto dreapta), neaga faptul ca se vor accepta stimulentele financiare care vin dinspre Ghencea. Horoba a declarat ca Gloria spera sa faca un meci bun, asa cum echipa bistriteana s-a dus in tur pentru a scoate un rezultat favorabil in Ghencea. "Am reusit atunci, asa vrem si acum. In plimbare mergem, ca nu stam pe loc. Autocarul ruleaza pana la Bucuresti, cu un stop la Brasov. Se uita foarte usor ca meciul cu Steaua a fost unul aprig disputat si unii dintre jucatorii nostri au primit cartonase galbene fiindca au fost implicati in lupta pentru puncte. Se fac tot felul de legaturi ca asa e la noi, in Romania", a comentat Horoba. Acesta sustine ca nu se vor accepta stimulente financiare din partea altor cluburi. "Trebuie sa gasim motivatii pentru ceea ce ar face ei, de fapt. Speculatii s-au facut si in tur, in preajma meciului cu Rapid, dar nu au avut dreptate fiindca i-am invins pentru prima oara in ultimiii zece ani pe cei de la Rapid (n.r. - scor 2-1). Daca vom putea, si acum o vom face. Il sfatuim pe Gigi Becali sa-si tina banii si, cu toate ca vom locui in Pipera, sa stea cat mai departe de echipa noastra pentru ca noi nu suntem masa de manevra pentru nimeni, nici chiar pentru el", a adaugat oficialul bistritean. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabau crede ca problema nu este a lui, ci a conducatorilor de la Gloria. "Pe mine ma intereseaza sa antrenez cat mai bine echipa, sa obtin rezultate. Nu ma interseaza primele lui Gigi Becali, eu lucrez la Gloria, joc pe primele pe care mi le ofera acest club. Daca jucatorii vor fi stimulati de Gigi Becali asta este alta problema si conducatorii clubului sunt cei care decid", a declarat Sabau.
A. Rus: "Ii luam banii, oricum are multi!"
In schimb, jucatorii au declarat ca nu vor refuza sumele de bani promise de Gigi Becali pentru a incurca Rapidul in Giulesti. Fundasul Octavian Abrudan a afirmat ca jucatorii bistriteni sunt oricum motivati pentru meciul cu Rapid. "La fel de motivati am fost si la partida cu Steaua. Daca vom scoate un rezultat bun si vom primi din alte parti stimulente, e bine, dar noi oricum ne mobilizam. Ramane sa demonstram pe teren ca nu ne ducem la plimbare in Bucuresti. Eu nu am participat la nici un meci aranjat. Cred ca am demonstrat pe tot parcursul campionatului ca am jucat corect", a spus Abrudan. Mijlocasul Gabriel Muresan a precizat ca Gloria se duce intr-adevar intr-o plimbare in Capitala, dar acolo jucatorii isi vor vedea de treaba lor. "Sa speram ca o sa primim ceva si de la Gigi Becali pentru ca gruparea noastra are putini bani pentru prime", a subliniat Muresan. La randul sau, fundasul Alin Rus a declarat ca Gloria nu merge in plimbare in Giulesti. "Daca Gigi Becali vrea sa ne stimuleze, este foarte bine, o sa-i luam, ca are prea multi", a spus Rus. Atacantul Andrei Tarnavean a mentionat ca nu il intereseaza primele de la Gigi Becali, chiar daca acestea vor fi substantiale. "Noi, oricum, vom juca pentru un rezultat bun si nu ne intereseaza altceva. Daca va iesi bine, vom vedea dupa meci ce se intampla. O sa jucam cu mai multa motivare, pentru ca asa sunt meciurile cu Steaua, Dinamo si Rapid. Nu banii ne motiveaza", a spus Tarnavean. "Noi, jucatorii, evoluam numai pe teren. Jucam pentru noi si avem si noi prima promisa de conducere", l-a completat portarul Septimiu Albut. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.