Ucraina isi desemneaza campioana in aceasta seara, la finalul meciului de la Kiev, dintre Dinamo si Sahtar Donetk (ora 20, arbitreaza englezul Steve Benett). Dupa 29 de etape, Sahtar este pe primul loc, cu 74 de puncte, tot atatea cate are si Dinamo
Ucraina isi desemneaza campioana in aceasta seara, la finalul meciului de la Kiev, dintre Dinamo si Sahtar Donetk (ora 20, arbitreaza englezul Steve Benett). Dupa 29 de etape, Sahtar este pe primul loc, cu 74 de puncte, tot atatea cate are si Dinamo (diferenta este facuta de golaveraj). In tur, la Donetk, Dinamo s-a impus cu 1-0 (gol Rebrov), insa in cazul unei remize nu se va tine cont de rezultatele meciurilor directe ci, conform regulamentului, se va disputa un meci de baraj, pe 14 mai, la Dneprpetrovsk (in care se aplica regula unui meci de cupa, cu doua reprize de prelungiri daca scorul este egal la finalul celor 90 de minute, plus executarea loviturilor de departajare daca egalitatea persista). Inaintea acestui meci decisiv, Lucescu a primit o oferta de la gruparea turca Trabzonspor, dupa ce actualul antrenor al echipei, bosniacul Vahid Halilhodzic, a afirmat ca va pleca la finalul sezonului. Trabzonspor are sperante mari ca il va convinge pe Lucescu, antrenorul roman avand o clauza in contractul cu Sahtar in care se stipuleaza ca nu trebuie sa plateasca o compensatie gruparii patronate de Rinat Ahmetov daca pleaca in aceasta vara. Conform unor surse, citate de "Ajansspor", Lucescu ar putea fi de acord cu venirea la Trabzon, deoarece a mai avut o intalnire cu presedintele Nuri Albayrak, la Istanbul, o noua runda de tratative fiind programata in zilele urmatoare, dupa ce antrenorul lui Sahtar va incheia sezonul in Ucraina. Trabzonspor are si un plan de rezerva, o lista de antrenori straini, in cazul in care nu va ajunge la nici un acord cu Lucescu. In prezent, Trabzonspor ocupa locul 3 in Turcia, dupa Fenerbahce si Galatasaray, cu 52 de puncte, iar in ultima etapa va juca pe teren propriu cu Besiktas Istanbul, avand nevoie de o victorie pentru a-si asigura locul de Cupa UEFA. Lucescu a declarat pentru site-ul oficial al lui Sahtar Donetk ca inca nu a discutat cu Ahmetov despre o eventuala prelungire a contractului sau, chiar daca magnatul ucrainean si-a aratat disponibilitatea de a prelungi colaborarea cu antrenorul roman. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.