Targovistencele conduc Aradul in finala la baschet
Campioana en titre Biandra Targoviste a castigat joi seara primul meci din finala Diviziei A la baschet feminin, dispunand pe propriul teren de BC ICIM Arad, cu scorul 89-77 (24-13, 19-25, 21-

Targovistencele conduc Aradul in finala la baschet
Campioana en titre Biandra Targoviste a castigat joi seara primul meci din finala Diviziei A la baschet feminin, dispunand pe propriul teren de BC ICIM Arad, cu scorul 89-77 (24-13, 19-25, 21-22, 25-17). Cea mai buna jucatoare a meciului a fost Anca Nitulescu, de la gazde. Finala se disputa dupa sistemul "cel mai bun din cinci meciuri", targovistencele cucerind ultimele trei editii ale campionatului, dupa cinci titluri consecutive cucerite de ICIM.

Sase atleti in cursa IAAF Qatar
Sase atleti romani vor participa vineri la concursul atletic de la Doha, Qatar IAAF Super Tour. Acestia sunt: Cristina Casandra, Ancuta Bobocel (ambele la 3000 m obstacole), Adina Anton, Alina Militaru, Viorica Tigau (toate la saritura in lungime) si Marian Oprea (la Triplu salt).

A treia remiza pentru Nisipeanu
In runda a patra a turneului international de sah de la Sarajevo, marele maestru roman Liviu Dieter Nisipeanu (avand piesele albe) a remizat in 21 de mutari cu bosniacul Borki Predojevici. Egalitatea a fost consemnata si in partidele Sasikiran Krishnan (India) - Vladimir Malahov (Rusia), Magnus Carlsen (Norvegia) - Arkadi Naiditsch (Germania). In clasament, pe primele locuri se afla Nisipeanu (aflat la a treia remiza in concurs), Malahov si Predojevici, toti cu cate 2,5 puncte. Turneul se disputa in formula round robin, partide tur-retur si se va incheia pe 17 mai.

Au intrat in alerta si voleibalistii
Am semnalat intr-un numar precedent al ziarului nostru pregatirile pe care le efectueaza voleibalistele in vederea campionatului european. O preocupare similara exista si la nivelul voleibalistilor. La etapa de pregatire de la Buzau, antrenorul coordonator - Mircea Spataceanu - a selectionat pe cei mai in forma sportivi la aceasta data: Olteanu, Stancu, Voinea, Pavel, Gontariu, Serban, Tanasescu, Abraham, Andries, Birtu, Bobeanu, Borota, Feher, Harabagiu, Lica, Tutea, Vanatoru, Costache, Harbuz, Ilies si Muresan. Echipa de volei a Romaniei va participa initial la un turneu de calificare. Ea face parte din Grupa C, impreuna cu formatiile Bulgariei, Germaniei, Letoniei si Rep. Moldova. Meciurile din cadrul acestui turneu se vor disputa sistem tur/retur, acasa si in deplasare, in perioada 27 mai - 2 iunie. Se va clasa direct in turneul final, numai prima clasata, in timp ce formatia situata pe locul secund va sustine un meci de baraj cu ocupanta aceluiasi loc in Grupa B (in perioada 1-10 septembrie). Pentru o cat mai buna prestatie in turneul de calificare, nationala Romaniei participa in aceste zile la meciuri-test in Slovacia, la Bratislava, iar in perioada 19-22 mai si in tara noastra.

Breviar
Tenis Hanescu a capotat din nou in fata lui Roddick, in primul tur al turneului Masters de la Roma. Box La turneul international "Ahmet Comert" de la Istanbul, doar un bronz in competitia masculina. In schimb, in cea feminina, Steluta Duta s-a clasat pe locul I, iar Lidia Ion, Florina Pop si Adriana Hosu, pe locurile 3, la categoriile de greutate respective. Atletism Lidia Simon va lua startul, pe 21 mai, la concursul de la San Francisco, intr-o alergare pe distanta de 12 km. Hochei pe gheata Turneul international de la Albertville - Franta, rezervat juniorilor, a fost castigat de echipa Steaua, antrenata de Marius Gliga. La turneu au participat cele mai bune 10 echipe din Elvetia si Franta. In drum spre tara, aceeasi echipa a dispus cu 5-4 si de formatia Capitalis, chiar pe patinoarul acesteia, din Viena.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.