Marius Lacatus a renuntat de ieri la functia de presedinte la Steaua. Anuntul a fost facut inca de saptamana trecuta, cand "Fiara" nu a plecat cu echipa la Middlesbrough, pentru mansa a doua a semifinalei de Cupa UEFA, insa ieri totul a devenit ofici
Marius Lacatus a renuntat de ieri la functia de presedinte la Steaua. Anuntul a fost facut inca de saptamana trecuta, cand "Fiara" nu a plecat cu echipa la Middlesbrough, pentru mansa a doua a semifinalei de Cupa UEFA, insa ieri totul a devenit oficial. Lacatus a anuntat luni ca doreste sa aiba o discutie cu patronul Gigi Becali, caruia dorea sa-i expuna motivele pentru care nu doreste sa continue. "Nu pot sa plec fara sa-i spun toate motivele care m-au determinat sa iau aceasta decizie. S-ar putea ca patronul sa nu cunoasca motivele plecarii mele sI felul in care am fost tratat in Ghencea", a spus Lacatus, iar ieri a mers la biroul lui Gigi Becali pentru a purta respectiva discutie. Fostul international a declarat ieri ca nu s-a certat cu nimeni din club, dar a lasat sa se inteleaga ca a fost deranjat de faptul ca o anumita persoana din club i-a adus reprosuri prin intermediul presei. "M-a durut ce s-a spus, lucrurile aparute in presa... Nu cred ca m-am certat cu cineva de la club. Oricum, daca are cineva sa-ti reproseze ceva, corect este sa ti-o spuna in fata. Si dorinta de a antrena m-a determinat sa plec, am spus-o de la inceput, nu stiu cat de bine ma pricep la treburile administrative. Sigur, regrete sunt, Steaua nu mi-o poate scoate nimeni din suflet, dar de aici pana la a suferi din cauza unor lucruri este cale lunga. Voi ramane stelist toata viata", a precizat Lacatus. Fosta glorie a Stelei a afirmat ca isi doreste sa-sI reia cat mai curand cariera de antrenor. "Daca sunt vazut printre favoritii la preluarea nationalei statului Panama, inseamna ca lumea ma respecta si peste hotare. Daca imi doresc sa antrenez Steaua? Nu stim ce facem maine, cu atat mai putin intr-un viitor indepartat", a spus Lacatus. "De astazi (n.r. ieri), in mod oficial, Lacatus nu mai este presedinte. Asta este. Mi-a spus ca au fost niste lucruri care nu i-au convenit, dar n-a vrut sa-mi spuna ce. A zis ca nu este vorba de mine si ca ii pare rau ca nu o sa mai lucram impreuna. Apoi, nu i-au convenit nu stiu ce articole din presa. I-am raspuns ca stiu cam ce sugereaza el, dar oricum nu mai avea importanta. Mi-a spus ca din iunie va antrena, ca el vrea sa antreneze. Am convenit cu el, chiar daca nu mai are calitate oficiala, sa treaca pe la birou macar de doua ori pe saptamana, in calitate de prieten", a relatat Becali intalnirea cu legenda din Ghencea. Gigi Becali a precizat ca nu va numi pe altcineva in locul lui Lacatus. "Nu cred ca mai exista alt simbol ca el, de-asta i-am si oferit atunci functia. Si-apoi, nu el conducea clubul, ci eu", a mai comentat finantatorul stelist. Prin urmare, ros-albastrii se despart de cel mai iubit jucator din istorie, dupa ce s-au folosit, contra unui salariu, de el. Lacatus a fost numit presedinte la Steaua pe 12 octombrie 2005, intr-o perioada in care Gigi Becali si Mihai Stoica nu se aflau in relatii prea bune cu suporterii. Imaginea sa a dat foarte bine in tribuna oficiala a Stelei, dar mai ales in strainatate, unde "Fiara" este oricum mult mai cunoscuta decat Meme, a urmat un parcurs european extraordinar pentru ros-albastri, insa Lacatus a fost permanent marginalizat. De echipa s-a indepartat dupa venirea lui Olaroiu, de teama ca acesta sa nu fie deranjat, desi pe vremea lui Protasov era foarte apropiat de jucatori, participa uneori si la antrenamente. Pe partea administrativa nu avea prea multe prerogative, iar zvonurile sustin ca Mihai Stoica avea mana libera de la patron sa faca ce vrea, fara sa se consulte cu Lacatus. In aceste conditii, "Fiara" a ales sa plece din Ghencea, insa bunul simt sI dragostea pentru club l-au oprit sa faca scandal, mai ales acum, cand Steaua lupta la baioneta pentru castigarea campionatului. Interesant este faptul ca Lacatus pleaca exact cu cinci zile inainte de sarbatorirea a 20 de ani de la castigarea Cupei Campionilor de catre ros-albastri, eveniment care trebuia aniversat cu un meci in cinstea lui si cu dezvelirea unei statui a sa in curtea stadionului. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.