Directorul executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea (foto), a criticat in termeni duri arbitrajul dupa meciul de sambata, afirmand ca o sa-i "decapiteze pe arbitri". "E o hotie, un jaf la drumul mare! Arbitrii ne-au luat trei puncte si e clar ca Dinamo
Directorul executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea (foto), a criticat in termeni duri arbitrajul dupa meciul de sambata, afirmand ca o sa-i "decapiteze pe arbitri". "E o hotie, un jaf la drumul mare! Arbitrii ne-au luat trei puncte si e clar ca Dinamo e urmarita. Arbitrajul a fost ceva premeditat. Augustus ne-a privat de un penalty! Sunt curios daca se vor lua masuri impotriva lui. Daca nu-l vor suspenda pana la finalul campionatului, o sa fac revolutie in arbitraj. O sa-i decapitez pe arbitri", a spus Borcea la finalul jocului. La randul sau, managerul sportiv Petre Buduru crede ca presedintele CCA isi felicita fiul "la un pahar de vin" pentru prestatia din meciul Dinamo - Sportul Studentesc, scor 4-5. "Este o politica generala fata de Dinamo cand vine vorba de arbitraj. Gheorghe Constantin si-a atins obiectivul. M-as mira sa-l suspende pe fiul sau. Cred ca il felicita pentru ceea ce a facut la meciul cu Sportul. Dar nu in public, ci la un pahar de vin", a declarat Buduru. De asemenea, unul dintre actionarii lui FC Dinamo, Florin Busca, a declarat ca va depune un memoriu la CCA impotriva lui Augustus Constantin. "Ala s-a jucat cu inima noastra. Echipa s-a daruit, chiar daca s-au facut greseli la primul gol, si-a dorit mult victoria. Augustus nu a dorit sa castigam. Ne-a desfiintat. Vom cere suspendarea lui nu doar pana la finalul acestui campionat, ci si in cel viitor", a declarat Busca. Acesta a mai afirmat ca l-ar fi dat afara din arbitraj pe Augustus daca era fiul sau. "Constantin si-a facut temele. A venit si a arbitrat. Cu ce intentii? Stie el. Daca ar fi fost fiul meu l-as fi dat afara din arbitraj", a spus Busca. Si fotbalistul Dan Alexa a declarat ca Dinamo a avut parte de un arbitraj ostil. "In teren simti cel mai bine arbitrajul. Maniera lui Augustus ne-a dezavantajat clar. Arbitrajul a fost ostil. La orice contact cu adversarul fluiera fault impotriva noastra", a spus Alexa. Gh. Constantin, presedintele CCA, urma sa analizeze ieri arbitrajul fiului sau, urmand sa ia astazi o decizie in privinta acestuia. (MIG)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.