Internat marti, sub paza, la Spitalul "Sf. Ioan", Ovidiu Tender va afla maine daca mandatul sau de arestare preventiva va fi prelungit sau nu. Potrivit doctorului Alexandru Ciocalteu, directorul unitatii sanitare, cauza principala a problemelor de sa

Internat marti, sub paza, la Spitalul "Sf. Ioan", Ovidiu Tender va afla maine daca mandatul sau de arestare preventiva va fi prelungit sau nu. Potrivit doctorului Alexandru Ciocalteu, directorul unitatii sanitare, cauza principala a problemelor de sanatate pe care le are omul de afaceri este obezitatea, Tender cantarind peste 160 de kilograme. Pentru ca este supraponderal, are probleme legate de glicemie, respectiv diabet, care pot duce la complicatii cardiace.
Totodata, Ovidiu Tender trebuie supus unui consult medical interdisciplinar, intrucat la spital a sosit o ordonanta a Parchetului, care a fost trimisa la Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici", prin care sunt solicitate aceste investigatii. Astfel, omul de afaceri va efectua un examen nefrologic (pentru un eventual rinichi atrofiat), investigatii privind boli de nutritie si diabet, dar si consult neurologic din cauza aterosclerozei, a explicat Ciocalteu.
Omul de afaceri este incarcerat, din 3 martie, in arestul Directiei de Cercetari Penale a Inspectoratului General al Politiei Romane, urmand ca maine Tribunalul Bucuresti sa ia in discutie propunerea procurorilor de prelungire pentru a doua oara a mandatului de arestare preventiva emis pe numele lui.
Procurorii DIICOT au dispus, in 20 februarie, punerea in miscare a actiunii penale fata de Ovidiu Tender si Marian Alexandru Iancu, pentru infractiuni de natura economica prin care ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 2.700 de miliarde de lei vechi, informa Ministerul Public.
Din probele din dosar rezulta ca Tender si Iancu au constituit o grupare de criminalitate organizata, in care au cooptat si alte persoane (invinuite sau inculpate in dosar), pentru a obtine fonduri frauduloase a caror sursa urma sa fie disimulata.
Tender este acuzat de inselaciune, bancruta frauduloasa, instigare la abuz in serviciu, spalare de bani, precum si constituire si apartenenta la un grup de criminalitate organizata.
In 24 februarie, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au inaintat Tribunalului Bucuresti propunerea de inlocuire, in cazul lui Ovidiu Tender, a interdictiei de a parasi tara cu arestarea preventiva pentru 30 de zile.
La primele doua termene stabilite pentru judecarea cererii de arestare preventiva, instanta a dispus amanari, acceptand solicitarea lui Tender de acordare a unei perioade de timp pentru pregatirea apararii. Tribunalul Bucuresti a admis propunerea procurorilor privind arestarea lui preventiva, in 3 martie, zi in care omul de afaceri a si fost incarcerat.

Marian Iancu va sti astazi

Magistratii Tribunalului Bucuresti se vor pronunta in cursul zilei de astazi asupra propunerii procurorilor de a emite un mandat de arestare preventiva pe numele lui Marian Iancu.
La termenul anterior, judecatorii au acordat un termen de 48 de ore pentru pregatirea apararii.
Marian Iancu a venit optimist in fata instantei fiind aproape sigur ca de aceasta data va avea castig de cauza in fata anchetatorilor.
El le-a spus ziaristilor ca la dosar exista probe care atesta ca nu a savarsit nici una dintre infractiunile pentru care este acuzat, chiar daca procurorii considera ca, lasat in libertate, ar putea fi un pericol pentru societate.
Marian Iancu a ajuns din nou in fata instantei dupa ce Curtea de Apel Bucuresti a decis eliberarea lui din cauza unui viciu de procedura la momentul arestarii si retrimiterea dosarului la Tribunalul Bucuresti pentru rejudecare.
Iancu este cercetat in dosarul Rafo, pentru spalare de bani, organizare si aderare la un grup de criminalitate organizata, complicitate la inselaciune si instigare la abuz in serviciu.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.