Conform documentului, ""razboiul nu mai reprezinta o amenintare imediata, dar asistam la o amplificare a riscurilor asimetrice care se refera in principal la expansiunea retelelor si activitatilor teroriste, a criminalitatii organizate transnationale, criminalitatii economico-financiare, traficului ilegal de persoane, droguri, materiale radioactive si strategice, armament, munitie, precum si proliferarea armelor de distrugere in masa"". In aceste conditii, CSAT a realizat Comunitatea Nationala de Informatii (CNI) ""ca prim aliniament de lupta impotriva noilor riscuri de securitate"", se arata in raportul semnat de consilierul prezidential Sergiu Medar.
PLANURI. Raportul elaborat la 12 ianuarie 2006 mai arata ca, pentru anul 2006, CSAT ""si-a propus initierea unor masuri care sa determine eradicarea coruptiei sistemice, legata de puterea politica, juridica si administrativa, dezvoltarea spiritului civic si angajarea efectiva a societatii in lupta impotriva acestui fenomen"". De asemenea, documentul mentioneaza ca CSAT a solicitat Guvernului in anul 2005 sa aplice programul de investitii pentru prevenirea inundatiilor, sa elaboreze hartile de risc la inundatii si alunecari de teren, precum si sa actualizeze planurile de aparare impotriva inundatiilor. Consiliul a recomandat totodata Guvernului sa ia masuri pentru imbunatatirea nivelului de trai al populatiei.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
3 zodii pentru care lucrurile se aliniază în mod divin în viețile lor odată...
Sursa: garbo.ro
-
Psihologii dezvăluie frazele preferate ale oamenilor falși. 11 replici care...
Sursa: kudika.ro