In cadrul unei conferinte de presa, Atanasiu a spus ca, potrivit legii si regulamentelor interne ale Armatei, in momentul in care Parchetul deschide dosar penal pentru un ofiter sau subofiter activ in Armata Romaniei, acesta este pus la dispozitia organelor de cercetare, in sensul ca nu mai lucreaza pe functia pe care era pana atunci pentru a nu putea interveni in procesul de evaluare a probelor. Dupa o sentinta finala, daca sunt gasiti nevinovati, revin in functii, iar daca sunt vinovati parasesc Armata Romana.
De asemenea, in ceea ce priveste schimbul de terenuri cu MApN, Atanasiu a declarat ca Gigi Becali a fost un cetatean onest, vinovatia apartinand persoanei din Armata sau CSAT care i-a dat acestuia informatia.
Teodor Atanasiu a spus ca procesul privind schimbul de terenuri dintre MapN si Gigi Becali a inceput gresit, deoarece statul roman nu s-a indreptat impotriva cui trebuie, respectiv impotriva celor care au aprobat acest schimb de terenuri. "Statul roman s-a indreptat gresit impotriva lui Becali in acest proces. Gigi Becali a fost in cazul acestui contract un cetatean foarte onest. De fapt, contractul spunea asa: <<Iti dau un Mercedes, si dumneata, domnule Gigi Becali, imi dai un pachet de tigari>>. Gigi Becali a respectat contractul, a dat pachetul de tigari si a luat Mercedesul. Problema era cine a luat decizia sa dea Mercedesul pe pachetul de tigari", a spus Atanasiu. (D.S.S.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Umilită în fața tuturor la Survivor 2026! Gestul Larisei Uță care a declanșat...
Sursa: kudika.ro