Satenii sunt mai bisericosi
Conform sondajului, desi sunt considerati o natie evlavioasa, romanii nu merg la Biserica decat in preajma sarbatorilor importante, precum Nasterea si Invierea lui Iisus Hristos. In afara acestor momente, frecventarea institutiilor bisericesti este sporadica, circa 3% dintre romanii intervievati declarand ca nu merg deloc la biserica (fig. 1). Femeile si persoanele in varsta sunt categoriile care manifesta cea mai mare apropiere de biserica, releva studiul INSOMAR. Potrivit sondajului, populatia din mediul rural merge cel putin o data pe saptamana la biserica, aceeasi situatie fiind intalnita si in cazul persoanelor cu un nivel scazut de scolarizare. In ceea ce priveste slujba de Inviere, persoanele care locuiesc in Ardeal, Muntenia si Dobrogea sunt mai putin decise sa ia parte la acest moment religios decat cele care stau in Moldova.
27% nu tin post deloc
Din totalul persoanelor intervievate, 59% au declarat ca vor merge cu siguranta la biserica in noaptea de Inviere, in timp ce 6% nu intentioneaza sa faca acest lucru (fig. 2). Pe de alta parte, un sfert dintre cei intervievati nu stiu inca daca vor merge sau nu la slujba de Inviere. In ceea ce-i priveste pe tinerii cu varste de 18-29 de ani, acestia fie s-au indepartat de practicile religioase, fie intentioneaza sa participe masiv la slujba de Inviere. Persoanele cu studii superioare sunt mai rezervate in privinta participarii la slujba de Inviere si in ceea ce priveste respectarea exigentelor alimentare din perioada Postului Pastelui. Mai bine de un sfert dintre romani (27%) admit ca nu tin post deloc (fig. 3).
Sondajul mai releva faptul ca majoritatea romanilor intentioneaza sa petreaca Pastele impreuna cu familia si in perimetrul localitatii, putini fiind cei care spun ca merg la rude de Sarbatori (fig. 4).
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro