La numai o zi de la incheierea crizei de la CNSAS, aceasta institutie a inceput sa lucreze din plin. "Obiectivul" cautat este Calin Popescu Tariceanu. Afirmatia lui Corneliu Turianu dupa care fosti informatori ai Securitatii au sustinut ca actualul p

La numai o zi de la incheierea crizei de la CNSAS, aceasta institutie a inceput sa lucreze din plin. "Obiectivul" cautat este Calin Popescu Tariceanu. Afirmatia lui Corneliu Turianu dupa care fosti informatori ai Securitatii au sustinut ca actualul premier a fost sef de casa conspirativa a determinat CNSAS sa reia cercetarea dosarelor ce ar putea da informatii suplimentare referitoare la Tariceanu.
Desi intreaga clasa politica, dar si membri ai CNSAS l-au acuzat pe Turianu ca a depast cadrele in care un membru al Colegiului isi desfasoara activitatea, noul presedinte al institutiei, Claudiu Secasiu, a anuntat ca toti Popestii vor fi cautati la dosare. De asemenea, vor fi analizate toate referintele la acest nume. Pe langa adresa lui Tariceanu prin care cere reanalizarea dosarului sau, Secasiu sustine ca CNSAS trebuie sa lamureasca deplin afirmatiile lui Corneliu Turianu. "Se verifica toate dosarele tocmai pentru a nu exista nici o scapare. Simplul nume de Popescu este cautat. Chiar si acolo unde nu exista nici un prenume", a afirmat Secasiu.

Tariceanu, verificat a treia oara

Conform legislatiei in vigoare, toti parlamentarii sunt verificati din oficiu la inceperea mandatului in ceea ce priveste colaborarea lor cu fosta Securitate. Ca deputat, Tariceanu a fost deja verificat de doua ori. Verificarea demarata ieri este a treia. Germina Nagat, sefa Directiei de Investigatii si Cercetare a CNSAS, a negat existenta unor materiale despre primul-ministru. Anterior, Nagat anuntase ca exista la CNSAS o lista cu 60 de politicieni despre care Consiliul are dovezi ca ar fi facut politie politica. Corneliu Turianu, la momentul declaratiei lui Nagat inca presedinte, s-a aratat nemultumit de aceasta pe motivul pentru care chiar el este acuzat acum, ca a transgresat limitele impuse de functie. Deocamdata, acuzatiile lui Turianu nu au fost confirmate de nici o sursa, iar o pronuntare definitiva a CNSAS va intarzia din cauza analizei informatiilor despre atatia Popesti.

Turianu risca sa fie cercetat pentru abuz

Pe langa pozitia de presedinte al Colegiului, Turianu risca sa-si piarda si pozitia de membru al acestuia, alaturi de compromiterea reputatiei in cazul in care acuzele sale nu se vor dovedi adevarate. Doi membri ai Comisiei de abuzuri a Camerei Deputatilor, liberalii Horia Uioreanu si Catalin Micula, au cerut audierea lui Corneliu Turianu in comisie pe motiv ca declaratiile acestuia "dovedesc foarte clar ca acesta incearca, prin orice mijloace, sa compromita activitatea CNSAS si pe primul-ministru". Cei doi sustin ca prezenta lui Turianu in Colegiu va duce la decredibilizarea institutiei si la compromiterea eforturilor de deconspirare a Securitatii ca politie politica: "Daca domnul Turianu face declaratii calomnioase si mincinoase fata de orice persoana, in calitate de membru al CNSAS, devine incompatibil cu functia detinuta in Colegiu".
Presiunile pentru inlaturarea din CNSAS a fostului presedinte vin nu numai din partea PNL. Si membri ai CNSAS au apreciat ca Turianu a comis o greseala grava atat din punct de vedere procedural, cat si in ceea ce priveste adevarul afirmatiilor sale. Dinescu a spus ca afirmatiile lui Turianu sunt "sinucigase". In plus, PD va fi nevoit sa ia o decizie pe care a refuzat-o in timpul crizei, anume sa se dezica de singurul reprezentant in CNSAS pe care il mai are. Marti, Turianu si-a pus in cap intreaga opinie publica la numai cateva ore dupa ce Boc reafirmase sprijinul PD fata de fostul presedinte. PNL a cerut din nou, prin vocea mai multor lideri, ca PD sa-i retraga sprijinul acordat celui contestat cu atata vehementa. Incapatanarea cu care democratii au refuzat "ingerinta politicului" in activitatea CNSAS va putea sa-i coste in planul imaginii, iar finalmente vor trebui sa recurga la aceasta "imixtiune".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.