In timp ce Rapid si Steaua joaca pe Antena 1, Dinamo joaca Playstation 2, era o gluma care circula joia trecuta in Giulesti, la "sfertul" de Cupa UEFA. Bancul a devenit ieri realitate, fiindca sefii dinamovisti chiar se cred in fata unor console de j
In timp ce Rapid si Steaua joaca pe Antena 1, Dinamo joaca Playstation 2, era o gluma care circula joia trecuta in Giulesti, la "sfertul" de Cupa UEFA. Bancul a devenit ieri realitate, fiindca sefii dinamovisti chiar se cred in fata unor console de jocuri, asa de bine se distreaza ei. Cu antrenorii si cu nervii suporterilor. De la 1 iulie 2005, de cand s-au prezentat in fata presei pentru a anunta cu pompa crearea unei societati pe actiuni puternice, comparatiile cu marile cluburi europene fiind pe buzele tuturor, Dinamo a schimbat patru antrenori. La intalnirea amintita a fost confirmat antrenorul Ioan Andone, demis insa in decembrie la insistentele lui Ioan Becali. A urmat Esteban Vigo, care a facut pregatirea de iarna, dar a plecat inaintea inceperii campionatului cu actionar cu tot. S-a vorbit o zi de Cornel Dinu, dar in cele din urma a fost adus Ion Marin, una dintre mantalele de vreme rea al lui Dinamo. Ieri a fost dat afara si "Sapaliga", la insistentele lui Netoiu, care l-a adus pe vechiul sau prieten Florin Marin. Recapitulam: Andone numit si sustinut de Badea, Vigo adus si aparat de Becali, Ion Marin dorit si chemat de Badea si de Buduru, "Flocea" "rapit" de la FRF de catre Netoiu. Borcea nu a avut pana acum timp sa se aseze la pupitrul consolei, dar vreo doua egaluri ale noului antrenor l-ar putea determina sa o faca si-atunci cu siguranta ca in Stefan cel Mare va poposi Rednic. Vestea cea buna pentru fanii dinamovisti este ca restul actionarilor care nu si-au exercitat inca dreptul de a-si aduce antrenorul favorit au o putere mai mica decat cei enumerati pana acum, desi circula zvonul ca Vasile Turcu vrea sa plece dintre finantatorii lui Dinamo pentru ca nu este si el lasat sa-si aduca un vecin de-al lui de scara, un tataie care "le vede" bine de tot.
Egalul de sambata seara, de pe teren propriu, cu Poli Iasi, i-a fost fatal lui Ion Marin, care a fost ieri demis de la conducerea tehnica a lui Dinamo, sefii "cainilor" anuntand ieri si noul tehnician, Florin Marin. "Locul intai este amenintat si de aceea s-a ajuns la aceasta decizie. Suntem pe primul loc printr-o conjunctura. Am avut sansa rezultatelor, daca erau normale nu eram pe primul loc", a spus Petre Buduru, managerul sportiv al lui Dinamo, cel insarcinat de conducere sa apara in fata presei pentru a anunta modificarea. "Trebuie sa impunem o disciplina atat la nivelul conducerii tehnice, cat si la nivelul lotului. Este o decizie a Consiliului de Administratie. Ion Marin a acceptat in conditii grele sa preia aceasta echipa, in mare masura a obtinut unele rezultate nemultumitoare, in special cel cu Poli Iasi", a adaugat oficialul dinamovist. Practic, Ion Marin a preluat echipa pe 1 martie, a avut noroc ca startul returului s-a amanat cu o saptamana, a sustinut patru partide oficiale, obtinand doua victorii, ambele in deplasare, 1-0 cu Farul si 2-0 cu Pandurii, dar si o infrangere si un egal, 0-3 cu Otelul si 1-1 cu Poli Iasi.
Fl. Petre: "Nu ne simtim vinovati de aceasta demitere"
Florentin Petre, capitanul lui Dinamo, a comentat ieri pentru Onlinesport evenimentele din "Groapa". "Nu ne simtim vinovati de demiterea lui Ion Marin. Noi, jucatorii, am facut tot posibilul sa fie bine si in ultimele trei meciuri am jucat bine. Pacat ca nu am invins Politehnica Iasi in ultima etapa, pentru ca am fi meritat", a spus Petre. Fotbalistul dinamovist a refuzat sa discute despre numirea noului antrenor. "Nu am cum sa comentez, pentru ca nu sunt in masura. Sunt doar un simplu jucator, nu stiu daca e bine sau rau. Viitorul o va dovedi", s-a marginit sa spuna Petre. Pentru ca umilinta sa fie totala, Ion Marin ramane la dispozitia clubului, urmand sa preia pe Dinamo II, aflata in pericol de retrogradare in Divizia C! Conform contractului incheiat in martie, "Sapaliga" este legat de "caini" pe doi ani si jumatate, iar el si-a dat ieri acceptul sa continue in Stefan cel Mare, pe postul pe care vor dori sefii sai. Ion Marin se afla la a treia demitere de la Dinamo, dupa cele din 2000 si 2002. "Azi va pot spune ca a murit un mare dinamovist. A fost o minune ca am acceptat sa vin la Dinamo si este o despartire grea, pentru ca eu sunt singurul care am facut sacrificii. Am fost sacrificat in permanenta", a comentat "Sapaliga".
"Flocea" pana in vara
Succesorul lui Ion Marin s-a prezentat ieri la pranz la Saftica, pentru a conduce antrenamentul de dupa amiaza, dupa ce in cursul diminetii si-a rezolvat situatia la federatie. Florin Marin ramane si selectionerul nationalei de tineret, urmand sa fie detasat la Dinamo pana pe 25 mai. "Am acceptat aceasta varianta si cu acordul lui Victor Piturca. Tineretul nu are nici un joc oficial in aceasta perioada, doar un amical cu Elvetia, asa ca ne-am dat acceptul pentru aceasta mutare. In cazul in care Dinamo doreste sa-l pastreze pe Florin Marin si pentru campionatul viitor, va trebui sa plateasca FRF o compensatie de 100.000 de dolari", a declarat ieri Ionut Lupescu, directorul general al federatiei. "Flocea" a mai antrenat pe Dinamo in sezonul 2002-2003, timp de patru etape, reusind un palmares modest: o victorie, un egal si doua infrangeri. Florin Marin il va avea ca secund, pe Ionel Augustin, in timp ce Florin Tene ramane in continuare antrenor de portari. Obiectivul acestora este, conform lui Petre Buduru, titlul de campioana sau, in cel mai rau caz, un loc de Cupa UEFA. (B.G.)
Florin Marin: "Este o onoare sa antrenez Dinamo"
Florin Marin a acordat ieri primul sau interviu in calitate de antrenor al lui Dinamo pentru site-ul oficial al clubului. Declaratiile sale nu au surprins cu nimic, fiind identice cu cele facute de Ion Marin acum o luna, cand a acceptat in trei minute sa preia echipa. "Am acceptat aceasta propunere pentru ca, indiferent de situatie, este o onoare sa antrenez Dinamo. Mi-am asumat un anumit risc, pentru ca Dinamo este un club cu pretentii mari, dar sper sa gestionez aceasta situatie", a spus "Flocea". El a pretins ca nu are nevoie de o perioada de acomodare. "Cunosc echipa, pentru ca am lucrat cu foarte multi dintre jucatori, fie la Dinamo, fie la nationala de tineret, fie la alte echipe. Din acest punct de vedere este un avantaj, pentru ca nu le-a fost usor nici jucatorilor dupa aceste schimbari. Ma bazez foarte mult pe valoarea lor, ei imi cunosc metodele de lucru, iar impreuna trebuie sa indeplinim obiectivul", a declarat Florin Marin. El a condus ieri antrenamentul de dupa amiaza de la Saftica, va mai sustine unul astazi, de dimineata, iar maine seara va debuta pe banca lui Dinamo intr-un meci la Bacau. "Nu este un moment usor dupa egalul cu Poli Iasi, dar trebuie sa ne gandim doar la meciul urmator, pentru ca la Bacau ne asteapta o partida foarte dificila. Intalnim o echipa care joaca una dintre ultimele sanse de a evita retrogradarea", a incheiat noul antrenor al lui Dinamo. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.