Care este acela? Raspunsul scrito sensu, cel dat de PPE, se regaseste in documentul politic denumit "Manifestul de la Roma - Pentru o Europa a cetatenilor, Prioritati pentru un viitor mai bun". Dar mai exista un raspuns. Este continut in cuvintele Papei Benedict al XVI-lea care se adresa participantilor la Congresul PPE, in cadrul audientei speciale de joi. Ascultandu-l, in marea sala de receptii a palatului pontifical, am fost uluit de o evidenta: daca as fi inchis ochii, m-as fi putut regasi usor in aula Parlamentului European in timpul unei dezbateri de nivel inalt privind prioritatile UE. Papa a dat unul dintre cele mai politice mesaje ale ultimelor decenii, in orice caz unul care relanseaza decisiv si pe o alta baza intreaga dezbatere asupra Europei Unite, a viitoarelor sale granite, a principiilor care sa guverneze extinderea UE.
"Europa trebuie sa faca fata unor probleme complexe de mare importanta, asa cum ar fi cresterea si dezvoltarea integrarii europene, definitia din ce in ce mai precisa a politicii de vecinatate in cadrul UE, precum si dezbaterea asupra modelului sau social - spunea Suveranul Pontif. Pentru a atinge aceste scopuri, va fi important ca inspiratia sa fie cautata, cu fidelitate creatoare, in mostenirea crestina care a adus o contributie deosebita in faurirea identitatii acestui continent. Prin valorizarea radacinilor sale crestine, Europa va fi in stare sa ofere o directie sigura alegerilor facute de cetatenii si popoarele sale, va intari convingerea lor ca apartin unei civilizatii comune... Iata de ce apreciez recunoasterea de catre Grupul dvs. (grupul PPE din Parlamentul European, n.n.) a mostenirii crestine a Europei care ofera perspective etice in cautarea unui model social care sa raspunda in mod adecvat cererilor unei economii deja globalizate si a schimbarilor demografice, asigurand crestere economica si locuri de munca, protejarea familiei, sanse egale in ce priveste educatia pentru tineri si grija fata de cei saraci".
Sigur ca mesajul papal contine referirea explicita la un nou concept, cel foarte corect politic, al "constructiei polifonice" care ar trebui sa fie Europa de maine, dar marea surpriza este revenirea in forta a ideii ca edificiul constitutional european ar trebui sa se formeze in raport cu comunitatile religioase "recunoscand identitatea si contributia lor specifica". Idee politica ce contravine, in ochii unora, cu principiul fundamental al separarii statului de biserica, baza constructiei celor mai multe dintre societatile contemporane, in Europa si nu numai.
Cum se va merge mai departe? Cat de mult va conta interventia directa a Suveranului Pontif in dezbaterea asupra identitatii europene? Constructia polifonica va fi oare subordonata unei identitati centrale, cea data de radacinile iudeo-crestine sau, pur si simplu, mesajul care se va transmite este ca incepe edificarea unei fortarete crestine? Raspunsul pe care-l da Manifestul PPE este prudent si extrem de general, afirmand ca "spiritul universalist, radacinile iudeo-crestine ale Europei, mostenirea sa culturala comuna, precum si istoria sa clasica si umanista, dar si cuceririle Secolului Luminilor, constituie fundamentele platformei noastre politice". Dar, in acelasi timp, anunta, in clar, nevoia de a reforma Uniunea Europeana, "dar dupa aderarea Romaniei si Bulgariei".
Din acel moment, este evident pentru toata lumea, grupurile politice europene vor incepe marea dezbatere asupra Constitutiei Europene, dar, spre deosebire de momentul anterior, aceasta va cuprinde si o definire foarte precisa a criteriilor identitatii europene, a limitelor maxime ale procesului extinderii si a zonelor de responsabilitate institutional-europene ca si mijloacele de a le pune in aplicare.
Incepe o dezbatere extrem de interesanta, extrem de dificila si in care Romania va avea o situatie privilegiata, fie si numai daca ne amintim de importanta data de Vatican dialogului ecumenic cu Biserica Ortodoxa, dilagol inceput cu Romania de predecesorul actualului Suveran Pontif. Am putea avea aici o carte foarte importanta intr-un joc de putere care, din mai multe puncte de vedere, s-ar putea sa reconstruiasca Europa.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro