Zvonurile se confirma
Vestea ca seful statului va refuza propunerea premierului a aparut, neoficial, in urma cu doua zile. Surse citate de Mediafax spuneau ca Basescu nu va fi de acord cu numirea lui Dobre, deoarece nu a fost consultat de liberali in legatura cu nominalizarea acestuia. In context, se preciza ca presedintele considera nepotrivit ca un om pregatit timp de un an pentru a face fata problemelor legate de inundatii sa fie luat din acel post. Ieri, Basescu a prezentat doar argumentele referitoare la utilitatea secretarului de stat. Inainte ca seful statului sa faca publica decizia, premierul Tariceanu a fost invitat sa comenteze informatiile venite pe "surse". Acesta a spus ca nu poate formula nici un fel de comentariu "doar pe baza unor zvonuri". "Mi se pare normal ca atunci cand un om se dovedeste serios, competent, devotat, sa fie avansat", a adaugat Tariceanu.
La propunerea liberalilor
Victor Paul Dobre, secretar de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, a fost propus, luni, de conducerea PNL, pentru functia de ministru-delegat pentru relatia cu Parlamentul, functie ramasa vacanta dupa demisia lui Bogdan Olteanu, ales presedinte al Camerei Deputatilor. Olteanu a precizat, cu acel prilej, ca o decizie finala asupra inlocuitorului lui Dobre va fi luata dupa o discutie intre premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga. Mai amintim ca deputatul Titu Gheorghiof, propus anterior de liberali pentru fotoliul ministerial ramas vacant in urma alegerii lui Bogdan Olteanu ca presedinte al Camerei Deputatilor, a renuntat la aceasta functie invocand "motive de natura divina".
Afirmatii false
Revenind la ziua de luni, amintim ca Guvernul a anuntat, intr-un comunicat de presa, ca premierul Calin Popescu Tariceanu a semnat decretul de numire a lui Victor Dobre in functia de ministru-delegat pentru Relatia cu Parlamentul. Era o afirmatie falsa transmisa de comunicatorii Executivului, intrucat, potrivit articolului 85 (2) din Constitutie "In caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, presedintele revoca si numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului". Dupa ce au realizat gafa, responsabilii Cabinetului au revenit asupra informatiilor privind preluarea functiei de ministru pentru relatia cu Parlamentul de catre Victor Paul Dobre, precizand ca Tariceanu a semnat doar decizia de eliberare a acestuia din postul de secretar de stat si ca decretul de numire ca ministru va fi parafat de catre presedintele Traian Basescu. Pe pagina de Internet a Executivului (www.gov.ro), urmele au fost sterse, comunicatul referitor la semnarea decretului de numire de catre premier fiind retras.
Liberalii se reunesc astazi in sedinta Delegatiei Permanente pentru a discuta subiectele fierbinti ale ultimelor zile. Conform unor surse din partid, delegatii ar putea adopta cateva rezolutii care sa nu fie tocmai pe placul presedintelui si al PD. Documentele ar putea reflecta sustinerea pentru Ticu Dumitrescu la sefia CNSAS, dar si mentinerea propunerii referitoare la Paul Dobre.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro