Nici nu a devenit functional, ca Fondul Proprietatea a inceput sa fie subiect de dispute... in instanta.
Instrument creat pentru despagubirea proprietarilor caselor nationalizate, fondul este constituit din o parte din actiunile pe care statul

Nici nu a devenit functional, ca Fondul Proprietatea a inceput sa fie subiect de dispute... in instanta.
Instrument creat pentru despagubirea proprietarilor caselor nationalizate, fondul este constituit din o parte din actiunile pe care statul le mai detine la 114 societati. Unele dintre aceste companii au fost privatizate, avand deci un alt actionar majoritar. Si aici par a fi cele mai multe probleme.
Presedintele Consiliului de Supraveghere a Fondului, Nicolae Ivan, a recunoscut ieri ca sunt deja dati in judecata.
"Nu va ascund ca sunt societati unde avem aceasta problema, suntem dati in judecata sau vom urma sa dam in judecata actionarul majoritar, dar problema este mai mult o problema aparenta decat o problema reala. Sunt mai multe societati la care actionarul privat s-a considerat neindreptatit in momentul in care s-au facut propunerile de includere a unor actiuni in FP".
Consiliul de Supraveghere a FP a selectat, in urma unei licitatii, firmele de avocatura Tuca, Zbarcea & Asociatii, Bostina & Asociatii, Popovici & Asociatii, principalul lor rol fiind tocmai rezolvarea unor posibile litigii legate de FP.

Legea este obligatorie

Pentru a primi unele lamuriri in legatura cu aceste litigii in care este implicat FP, l-am contactat pe Cornel Popa, avocat la Tuca, Zbarcea & Asociatii. "Legea 247/2005, privind constituirea Fondului Proprietatea, prevede ca se transfera actiunile de la stat catre acest fond. Transferul dreptului de proprietate de la stat catre acest fond se realizeaza in efectul legii. Din punctul de vedere al substantei, legea e obligatorie. Insa, din punct de vedere procedural, al felului cum se aplica legea, atunci difera, de la caz la caz. Fiecare societate in parte are o situatie particulara. Pot fi anumite intelegeri intre actionari, anumite clauze in contractele constitutive ale societatii respective privind felul in care se transfera actiunile. Sunt 114 societati si 114 situatii diferite", ne-a declarat acesta.

Majorare de capital ilegala

Avocatul ne-a confirmat ca firma de avocatura pe care o reprezinta urmeaza a se implica intr-un litigiu cu o companie inclusa in FP. "Vom avea un litigiu, dar nu deriva din constituirea Fondul Proprietatea, ci este o poveste mai veche, in care este implicat AVAS. Litigiul este legat de o majorare de capital care este posibil sa fi fost ilegala. E un proces care ar putea sa duca la anularea unor actiuni. Daca se dovedeste ca majorarea de capital nu a fost legala, atunci se schimba ponderea in capitalul social. Unii vor avea mai putine actiuni, lucru care va avea efecte in cadrul puterii de decizie in AGA. Si cu siguranta asupra dividendelor, in cazul unei ponderi mai mici la capitalul social", a afirmat Cornel Popa, de la Tuca, Zbarcea & Asociatii.

Bataie pe dividende

Declansarea unui proces in care este implicata o firma inclusa in FP nu duce insa la blocarea transferului pachetului de actiuni detinut de stat catre acest fond, ne-a mai explicat avocatul. "Acest transfer este in curs de inregistrare la Registrul Actionarilor, la Registrul Comertului. Totusi, sunt discutii diferite, despre cine este indreptatit la dividende pana la data la care se face transferul. Sunt discutii care intarzie procesul, il ingreuneaza", a conchis Popa.

Tranzactionarea actiunilor, inainte de listarea la Bursa

Presedintele Consiliului de Supraveghere a Fondului, Nicolae Ivan, a mai declarat ieri ca doreste ca la mijlocul lunii aprilie sa depuna la BVB si la CNVM cererile formale de listare a FP. "Data de listare tine de ei, insa", a apreciat acesta. Recent, presedintele Comisiei de buget-finante a Senatului, Varujan Vosganian a declarat, potrivit Mediafax, ca FP nu indeplineste conditiile legale pentru a fi listat la Bursa, intrucat in actul normativ privind constituirea sa se prevede ca firmele incluse in portofoliu trebuie sa fie prezente pe piata de capital. Or, doar 60 dintre cele 114 companii ale caror actiuni au fost alocate pentru Fondul Proprietatea, sunt listate pe piata de capital. Din aceasta cauza, nu va putea fi listat la Bursa in primul semestru al anului 2006.
Nicolae Ivan a sustinut ieri ca "suntem in discutii cu CNVM, incercam sa identificam modalitatea de a permite tranzactionarea cu titluri inainte de listarea FP la Bursa".

5 oferte pentru consultant juridic

Ieri, la sediul BNR, a avut loc evenimentul de deschidere a ofertelor tehnice si financiare depuse de casele de avocatura pentru selectarea consultantului juridic international. Din cele 13 de case de avocatura care si-au anuntat intentia de a participa la licitatie, doar cinci au depus ofertele. Acestea au fost: Latern Corporation Limited, Allen & Overy, Freshfields Bruckhaus Deringer, Shearman & Sterling si Salans.
Presedintele Consiliului de Supraveghere a Fondului, Nicolae Ivan, a declarat ca 60 de puncte se vor acorda pentru oferta financiara, iar 40 de puncte pentru cea tehnica. Castigatorul licitatiei va fi anuntat pe data de 22 martie. "Intentia noastra este ca legal advisorul sa inceapa sa lucreze cat mai repede. Avem programat ca pe 3 aprilie sa inceapa lucrul, iar pe circa 15 mai sa organizam deja licitatia pentru desemnarea Found Managerului", a afirmat Ivan.
Potrivit acestuia, nume mari ca Deutsche Bank, Meryll Lynch, Morgan Stanley, Nomura Securities, Dexia Kommunalkredit, Cheyne Capital, 3i plc si YFM si-au manifestat interesul sa participe la licitatia pentru desemnarea managerului Fondului Proprietatea.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.