Publicarea contractului de privatizare a Petrom nu prezinta o problema deosebita pentru grupul austriac OMV, dar, daca aceasta masura este luata, ea ar trebui sa vizeze toate contractele de privatizare incheiate de autoritatile romane, potrivit direc
Publicarea contractului de privatizare a Petrom nu prezinta o problema deosebita pentru grupul austriac OMV, dar, daca aceasta masura este luata, ea ar trebui sa vizeze toate contractele de privatizare incheiate de autoritatile romane, potrivit directorului general adjunct al Petrom, Werner Schinhan. "Deja 80% din continutul acestui contract este cunoscut, prin Legea 555/2004 (actul normativ prin care a fost aprobata privatizarea companiei - n.r). Pozitia OMV este simpla si clara: daca Guvernul Romaniei doreste sa publice acest acord, poate sa dea o alta lege prin care sa realizeze acest lucru", a mai spus Schinhan. Ministrul Economiei, Codrut Seres, a afirmat la sfarsitul saptamanii trecute, ca a discutat cu reprezentantii OMV despre publicarea contractului de privatizare si asteapta un raspuns din partea grupului austriac. Presedintele Traian Basescu a sustinut, in mai multe randuri, ideea publicarii contractului, prima interventie pe aceasta tema fiind realizata in toamna anului trecut, dupa o serie de discutii legate de cresterea semnificativa a pretului carburantilor la pompa. Principalul actionar al Petrom, cu o participatie reprezentand 51% din capital, este grupul austriac OMV. (G.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.